Despre inteligenta materiei

Am citit un articol care mi s-a parut extraordinar de interesant cu privire la inteligenta materiei. Prof. dr. Dumitru Constantin povesteste cum dupa multe studii pe care le-a facut in domeniul medicinei, fizicii, biochimiei, neurologiei, psihiatriei, nu putea intelege prin ce miracol materia anorganica putea crea de la sine viata si mai ales constiinta. Revelatia i s-a produs dintr-o data si atunci a inteles ca lucrurile stau invers. Nu materia creaza viata si constiinta, ci invers. A intuit astfel esenta spirituala a universului si si-a dat seama ca exista o inteligenta intrinseca a tuturor lucrurilor, a atomilor care stiu perfect cum sa se aseze si cum sa se organizeze in sisteme perfect coerente si ca aceasta inteligenta este diferita de cea umana, bazata pe cautare-eroare-succes. Era vorba despre o inteligenta a lucrurilor considerate fara viata. Informatia nu se pierde niciodata, ci ramane intr-un camp universal informational. Omul are acces la acest camp si primeste informatii despre lucruri care nu s-au intamplat inca (chiar eu pot sa confirm ca am avut acces la astfel de informatii in vise, despre lucruri care nu se intamplasera inca). In zilele noastre, cercetatorii descopera uluiti ca este posibil ca nu creierul sa fie depozitul memoriei, asa cum s-a crezut, ci ca memoria omeneasca sa existe undeva in acest camp universal iar creierul sa fie doar un instrument genial de accesare a acestei memorii. Devine evident faptul ca in structura intima a lumii exista ceva mult mai inteligent si mai complex decat ne putem noi inchipui. Cheia cunoasterii se afla in psihicul omenesc. Cred ca mult mai multi oameni l-ar recunoaste pe Dumnezeu, daca s-ar intoarce in interiorul lor si la credinta. Nu trebuie sa pierdem contactul cu interiorul. Trebuie sa practicam constientizarea si sa avem curajul sa ne simtim inima si sa-i raspundem. Sa aflam cu totii drumul de intoarcere acasa, de regasire a sensului pierdut al existentei si abia atunci vom putea fi si fericiti cu adevarat.

Cu gandul la Mos Nicolae

Gandul imi zboara in urma, in copilaria mea, cand in fiecare an in seara de 5 spre 6 decembrie, ne pregateam cizmulitele, le curatam luna si apoi le puneam langa usa de la intrare, ca sa le umple cu cadouri Mos Nicolae, care urma sa vina la toti copiii cuminti si cu note bune la invatatura. Emotia si bucuria acelor clipe ma urmareste si acum, cand il astept in continuare pe Mosul, ca un copil mare ce sunt, cu daruri pentru suflet si pentru inima si sa-mi dea speranta ca intotdeauna va veni, pana cand n-oi mai fi.