luni, 25 februarie 2019

…iar azi, de ziua Îngerilor şi a ta, Mama...

...mi-aş dori să petrec cu voi in Cer  şi-ţi scriu cum îţi scria prietena ta, Doamna Maria, în cartea sa : ''Puica, Puica, / Stea din Cer, / Veghează-ne / Şi la toţi urează-ne / Să fim veseli şi în gând / Cum erai tu pe pământ''... şi aş vrea... ,,Să ştii, măicuţa mea,/ Că port icoana ta,/ În fiecare gând,/ Oriunde, şi oricând, / Te-aud cum îmi cântai, / Te văd cum îmi zâmbeai, / Şi-ţi văd şi lacrima din ochi / Când uneori mă dojeneai, / Aş vrea să mă mai cerţi, / Aş vrea să mă mai ierţi,/ Şi-n mângâierea ta,/ Să-ţi simt iar Dragostea / Să-mi pară că îmi eşti / Şi azi alăturea,/ Şi să m-auzi că-ţi mulţumesc, măicuţa mea... ‘’ Te iubesc  până la Cer şi-ţi dăruiesc  înapoi ''Ultimul clopoţel'' (pentru elevi) : ''Acum în prag de despărţire / Vă iert pe toţi şi vă urez / S-aveţi în viaţă fericire ! / Să făuriţi ce n-aţi putut / În primăvara vieţii voastre./ Plecaţi în zbor spre zări albastre / Cu gânduri mari, / Cu fruntea sus...'' / Să ne-ntâlnim după un deceniu / Cu visul vostru ''Împlinire'' / Să ne privim senini în faţă / Să ne transmitem ''Fericire'' / Acum când laşi copilăria, / Când te desparţi de ea, / Când uniforma a rămas mică / Vrei a o mai purta... / Priveşti duios şi la emblema / Ce-atârna într-un bold / Şi la colegul tău de bancă / Ce-ades îţi da imbold... / Te uiţi în jur... / Nu-ţi vine-a crede / Că totul a trecut; / Că eşti de-acum matur / Că faci întâiul pas / În viaţa ce te-aşteaptă / După un ''bun rămas''.../ Din gândul tău te smulge / Un glas duios şi subţirel / Ce-ţi aminteşte clipa / ,,Ultimului clopoţel''

Niciun comentariu:

 
blogarama.com Directory of Personal Blogs BlogCatalog.ro