Se afișează postările cu eticheta minunile lui Dumnezeu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta minunile lui Dumnezeu. Afișați toate postările

miercuri, 13 februarie 2019

Ce gând m-a purtat şi căruia i-am slujit ?!



…şi din nou, gândul meu, care este mai puternic decât mine, mă îndeamnă să fac BINE !
Luni, de ziua mea, după ce am plecat de acasă, eu pe trotinetă şi Ştefan pe bicicletă, am fost (tele)ghidaţi  pe Drumul Şcolii, prin Parcul Cişmigiu, apoi pe Calea Victoriei spre Biserica Sf. Spiridon Vechi şi în final spre ‘’Parcul Tineretului’’, în loc de ‘’Lumea Copiilor’’ în care voiam să ajungem iniţial şi toate acestea nu întâmplător… !
În parc ne-am plimbat, am râs şi ne-am distrat, apoi ne-am aşezat pe o bancă.
A venit şi a intrat în vorbă cu noi o doamnă, pe cât de drăguţă, pe atât de misterioasă, care ne-a îndrăgit din prima clipă, ne-a complimentat şi ne-a dat câteva poveţe înţelepte referitoare la supărările inutile din viaţa aceasta. Ne-am pupat şi ne-am îmbrăţişat de parcă ne cunoşteam dintotdeauna.
Pe drumul spre casă, ne-am oprit să ne tragem sufletul puţin, eu pe o bancă şi Ştefan la joacă, împreună cu un băiat, pe care l-a găsit căţărat pe un fel de panou înclinat - pe care şi Ştefan l-a considerat interesant şi l-a escaladat.
De data aceasta, a venit şi a intrat în vorbă cu mine un bărbat, care parcă ştia că alunecasem cu gândul pe o pantă greşită şi m-a îmbărbătat. Mi-a sărutat mâna şi a plecat. M-am uitat la copii şi am văzut cum stăteam: ei sus şi eu jos.
Aşa s-a terminat şi lecţia aceea şi am plecat, de data asta, eu pe bicicletă şi Ştefan pe trotinetă.
Acasă, am primit următoarele mesaje :
’’Să ai curaj să rişti pentru adevărul din inima ta, dar să nu te minţi când îl asculţi’’(Octavian Paler). 
’’Istorie se cheamă ceea ce s-a întâmplat cu adevărat, nu ceea ce am vrea să se fi întâmplat’’ (Nicolae Iorga).
Apoi, gândul meu m-a îndemnat să citesc (din nou) din cartea ’’Rostul  încercărilor’’ a părintelui Arsenie Boca în care sunt scrise urmatoarele mesaje: 
’’Tinere, ţie îţi zic, scoală-te!’’, respectiv  ’’Copii  înţelepţi  şi ’’înţelepţii’’ fără sens’’, cu  trimitere la Evanghelia de la Luca 10, 17-24 – din Cartea pe care am mai deschis-o şi ascultat-o undeva, cândva... şi care mi-a umplut inima de bucurie !
După toate aceste întâmplari ’’ciudate’’, nu pot afirma decât : Doamne, mari sunt minunile Tale! :)
 
blogarama.com Directory of Personal Blogs BlogCatalog.ro