joi, 3 septembrie 2009
Libertarianism sau determinism
Au fost situatii in viata mea de pana acum, cand a trebuit sa iau decizii foarte importante, si totusi sa nu stiu care dintre variantele pe care as fi putut sa le aleg, ar fi cea mai buna; balanta parca inclina la fel pentru fiecare in parte. Atunci intervenea liberul arbitru, adica acea putere sau abilitate a mintii mele prin care luam deciziile. Toate au fost bune si frumoase pana in momentul cand a trebuit sa iau o decizie de viata sau de moarte si am ales-o pe cea din urma. Ceea ce a urmat a fost groaznic, mi-a afectat atat de mult sufletul si psihicul, incat cu greu mi-am revenit. Am inteles insa un lucru si anume ca pe langa libertarianism, exista si determinismul, adica actiunile umane nu sunt libere, ci mai degraba sunt rezultatul influentelor, a circumstantelor externe care nu sunt sub control individual, ca totul este predeterminat, este dat mai inainte. Determinismul este de doua tipuri : divin si natural. Determinismul divin explica toate fenomenele facand apel la cauze divine, Dumnezeu fiind omniscient stie ce se va intampla. Determinismul natural considera ca totul este predeterminat prin cauze naturale. Acesta din urma afecteaza libertatea umana numai in masura in care acceptam ca factorii naturali ce actioneaza la nivelul corpului se rasfrang asupra sufletului. Aceasta intelegere m-a facut sa pun sub semnul intrebarii validitatea liberului arbitru si sa cred ca nu exista nici libertarianism absolut dar nici determinism absolut. Cred insa ca sta in libertatea noastra de a urma planul divin sau de a-l refuza, fiindca singurul care are fiinta pe termen lung e acest plan divin. Dumnezeu nu este responsabil de producerea raului, caci el inca de la inceput a lasat omului posibilitatea de a alege. Sper ca de acum inainte, sa primesc intotdeauna harul divin, pentru a lua cele mai bune decizii, care sa-mi aduca pacea in inima si in suflet.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu