Se afișează postările cu eticheta schimbarea celui de langa noi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta schimbarea celui de langa noi. Afișați toate postările

joi, 24 iunie 2010

Despatimirea proprie

Un cunoscator afirma ca adevarata dragoste pentru aproapele este despatimirea proprie. Cand vom fi scapat de toate patimile si vom fi ajuns sa iubim cu o iubire tot mai crescanda si jertfelnica, atunci aproapele nostru nu va mai avea decat de castigat odihna si bucurie. Fara a ne jertfi pe noi insine in fata celui de langa noi, nu il putem vindeca pe acela de neputintele sale, de orbire sufleteasca ori chiar de rautate. Doar schimbandu-ne noi insine, putem schimba lucrurile in jurul nostru. Doar lucrand cele ale lui Dumnezeu putem sa vindecam patimile sotiei, ale sotului, ale mamei, ale copilului, ale vecinului ori ale prietenului. Daca noi insine nu putem scapa de anumite patimi, zilnic luptand cu ele, daramite cel de langa noi, prin lucrarea noastra, care este una omeneasca. Nu omul il schimba pe om, fie el chiar si mama, preot ori psiholog. Dumnezeu este singurul care vindeca pe om de orice cadere, de orice neputinta. Insa nici Dumnezeu nu face aceasta fara voia omului bolnav. Cand Hristos vroia sa vindece un bolnav, il intreba: "Vrei tu sa te faci sanatos?" Intrebarea poate parea unora drept inutila sau chiar comica, insa prin aceasta se arata faptul ca nici in cele mai evidente nevoi, Hristos nu lucreaza de capul Lui, ci numai si numai cu acordul omului. Dumnezeu ne randuieste neincetat noi si noi prilejuri de a fi buni, de a ne smeri in fata celui de langa noi, de a-i castiga inima cu dragostea noastra, de a arata ca am inteles si noi ceva din Jertfa lui Hristos pe Cruce. Calea lui Hristos este crucea de fiecare zi. Tot timpul vrem sa il schimbam pe cel de langa noi. Nu e bine ca face asa, nu e bine ca ii place acel lucru, nu e bine ca merge acolo, nu e bine ca sta cu acea persoana. Tot timpul suntem cu ochii pe cel de langa noi. Judecam neincetat pe cei pe care ii intalnim in calea noastra, in metrou, in trafic, in lift, la serviciu, acasa si oriunde. Ocupandu-ne mintea cu analizarea celor de langa noi, uitam cu adevarat de noi insine. Cel care isi vede pacatele, nu mai are vreme sa vada pacatele celui de langa el. Sfintii Parinti ne indeamna sa nu il osandim pe aproapele nostru, caci noi ii cunoastem pacatul, dar pocainta nu i-o stim. Asa trebuie sa marturisim: indreptand degetul spre noi, iar nu spre celalalt. Sa fim prieteni cu toti oamenii, dar cu gandul sa petrecem singuri. Sa luam aminte ca nu cumva sa lucram in Biserica cele ce nu sunt ale lui Dumnezeu. Fiecare sa isi vada de ale sale, urmand cuvantul care zice: "Fii egoist intru acestea, vezi-ti doar pacatele tale si ingrijeste-te de ele."
 
blogarama.com Directory of Personal Blogs BlogCatalog.ro