De la bebelus la copilas

Unul dintre cele mai frumoase cantecele pentru copii, care i se potriveste de minune la momentul actual bebelusului meu, zice asa: "A iesit din nou la soare cel din urma puisor/ Se ridica in picioare si-o porneste-ncetisor/ Tip tip tip tip tip tip tip/ Tipa tipa tipa tip tipa tipa tipa tip". As prelungi la nesfarsit aceasta perioada de 9 luni care a trecut, de cand am nascut si pana in prezent, perioada in care m-am bucurat din plin de toate momentele unice si frumoase pe care le-am petrecut alaturi de bebelusul meu, insa timpul nu sta in loc, ci alearga grabit, lasand asupra noastra amprenta lui, transformand zilnic si vizibil trupurile noastre. Asa se face ca si bebelusul meu, care la inceput era firav si neajutorat, de ne era si frica sa-l atingem, ca sa nu-i rupem ceva, a capatat putere, are deja 8 dintisori, s-a ridicat in picioare, incepe usurel sa mearga si devine din ce in ce mai sigur pe el, transformandu-se vizibil din bebelus in copilas; vorba unui vecin: uite-asa, mergem la scoala. Noroc ca am imortalizat pe hartie fotografica si DVD-uri toate momentele importante de pana acum, pentru ca doar asa mai putem da timpul inapoi, retraind nostalgic si duios, cel mai frumos film al vietii noastre. Sa ne ajute Dumnezeu sa ne bucuram si in continuare de toate stadiile vietii noastre, pana la adanci batraneti.

Lacrimi pentru parinti

Ati fost parintii mei..., acum am ramas cu amintirea voastra si a tot ce-a fost frumos... ; ati parasit aceasta lume, lasand in urma lacrimi, intristare dar si speranta ca ati plecat intr-o lume mai buna, in care nu exista durere si suferinta. Ce frumos scriai maicuta mea : "Am fost si eu ca fiecare,/ Un fulg de nea, venit din zare/ Sa vad ce-i viata pe Pamant/ Si-apoi sa intru in mormant... / Si viata este "o minune"/ E scurta insa... si atunci/ Sa faci frumoasa orice clipa,/ Sa nu ti-o-mpovarezi si tu/ Caci n-ajungi sa o-ntelegi bine,/ Decat atunci cand simti / Ca pleaca de la tine..." Dragii mei parinti, oriunde v-ati afla, sa stiti ca nu va voi uita si va pastrez in suflet o vie amintire, pana cand ne vom revedea...

Despatimirea proprie

Un cunoscator afirma ca adevarata dragoste pentru aproapele este despatimirea proprie. Cand vom fi scapat de toate patimile si vom fi ajuns sa iubim cu o iubire tot mai crescanda si jertfelnica, atunci aproapele nostru nu va mai avea decat de castigat odihna si bucurie. Fara a ne jertfi pe noi insine in fata celui de langa noi, nu il putem vindeca pe acela de neputintele sale, de orbire sufleteasca ori chiar de rautate. Doar schimbandu-ne noi insine, putem schimba lucrurile in jurul nostru. Doar lucrand cele ale lui Dumnezeu putem sa vindecam patimile sotiei, ale sotului, ale mamei, ale copilului, ale vecinului ori ale prietenului. Daca noi insine nu putem scapa de anumite patimi, zilnic luptand cu ele, daramite cel de langa noi, prin lucrarea noastra, care este una omeneasca. Nu omul il schimba pe om, fie el chiar si mama, preot ori psiholog. Dumnezeu este singurul care vindeca pe om de orice cadere, de orice neputinta. Insa nici Dumnezeu nu face aceasta fara voia omului bolnav. Cand Hristos vroia sa vindece un bolnav, il intreba: "Vrei tu sa te faci sanatos?" Intrebarea poate parea unora drept inutila sau chiar comica, insa prin aceasta se arata faptul ca nici in cele mai evidente nevoi, Hristos nu lucreaza de capul Lui, ci numai si numai cu acordul omului. Dumnezeu ne randuieste neincetat noi si noi prilejuri de a fi buni, de a ne smeri in fata celui de langa noi, de a-i castiga inima cu dragostea noastra, de a arata ca am inteles si noi ceva din Jertfa lui Hristos pe Cruce. Calea lui Hristos este crucea de fiecare zi. Tot timpul vrem sa il schimbam pe cel de langa noi. Nu e bine ca face asa, nu e bine ca ii place acel lucru, nu e bine ca merge acolo, nu e bine ca sta cu acea persoana. Tot timpul suntem cu ochii pe cel de langa noi. Judecam neincetat pe cei pe care ii intalnim in calea noastra, in metrou, in trafic, in lift, la serviciu, acasa si oriunde. Ocupandu-ne mintea cu analizarea celor de langa noi, uitam cu adevarat de noi insine. Cel care isi vede pacatele, nu mai are vreme sa vada pacatele celui de langa el. Sfintii Parinti ne indeamna sa nu il osandim pe aproapele nostru, caci noi ii cunoastem pacatul, dar pocainta nu i-o stim. Asa trebuie sa marturisim: indreptand degetul spre noi, iar nu spre celalalt. Sa fim prieteni cu toti oamenii, dar cu gandul sa petrecem singuri. Sa luam aminte ca nu cumva sa lucram in Biserica cele ce nu sunt ale lui Dumnezeu. Fiecare sa isi vada de ale sale, urmand cuvantul care zice: "Fii egoist intru acestea, vezi-ti doar pacatele tale si ingrijeste-te de ele."

Zambetul molipsitor

Nu degeaba se spune ca "un om trist ia decizii cu sufletul iar un om vesel ia decizii cu capul"; mi s-a intamplat si mie sa procedez asa cum se spune, atat la veselie, cat si la tristete. Citeam undeva ca modul in care ne manifestam bucuria spune multe despre personalitatea noastra. Timizii se abtin sa rada, chiar isi acopera gura. Melancolicii surad cu nostalgie. Strengarii zambesc cu subinteles. Fericitii radiaza. Asadar, sa ne studiem modul cum zambim - cu gura larg deschisa aratandu-ne intreaga dantura, sau schitand o usoara miscare a buzelor, sau in coltul gurii, sau chinuit de parca ar fi un rictus, nicidecum un zambet si sa vedem in ce categorie ne incadram si daca suntem multumiti de ea. Specialistii spun ca rasul combate bolile si alunga stresul. Cand radem muschii se contracta, sangele este impins catre inima, respiratia se imbunatateste. Sunt suficiente motive pentru a pleda in favoarea veseliei. O fata zambitoare si o voce vesela va atrage intotdeauna privirile si simpatia. Ca mama, am descoperit si eu cat de fericita ma face zambetul si rasul propriului copil. O casa plina de clinchetul vesel al copilului este o casa a bucuriei si a dragostei de viata. Copilul care rade inseamna ca este sanatos, ca se dezvolta bine, ca nu are probleme. Iar parintii se hranesc cu aceasta stare. Nimeni nu poate ramane stana de piatra in fata unui chip radios. Totul se insenineaza in jur. Asa ii determinam si pe ceilalti din casa, din familie, din anturaj, sa zambeasca, sa fie impliniti si fericiti. Se stie ca rasul este molipsitor. Voi face tot posibilul sa-l incurajez pe copilul meu sa fie mereu vesel, zambitor, sa gandeasca pozitiv, sa priveasca toate problemele vietii dintr-un unghi mai relaxat si sa nu-si piarda simtul umorului in nici o imprejurare. Se spune ca atunci cand zambeste, o persoana este mai frumoasa si mai interesanta. Mai mult decat oricare alta natie, romanii stiu sa faca haz de necaz. Este o metoda superioara si elevata de supravietuire. Putem scapa de tensiuni printr-un ras molipsitor. Deci, sa radem ori de cate ori avem un motiv. Rasul nu are varstă. Sa nu mai luam necazurile in serios caci ne vor deprima si mai tare. Sa zambim si lumea va zambi alaturi de noi!

Relatii predestinate

Nu stiu cum se face dar de cate ori cunosc cate o persoana noua, descoperim ca avem cunostinte comune sau ca inainte sa ne cunoastem, am trecut de multe ori una pe langa cealalta si am frecventat aceleasi locuri, fara sa stim una de existenta celeilalte, pana cand in final ne intersectam; de aici si expresia "ce mica e lumea". Astfel, am ajuns la concluzia ca persoanele pe care le cunosc, mi-a fost dat sa le intalnesc si ca nimic n-a fost intamplator; parca cineva acolo sus vegheaza asupra noastra si face cu noi tot felul de permutari, aranjamente si combinari de "n" luate cate "k", punandu-ne in tot felul de situatii si intamplari, care puse cap la cap, construiesc filmul vietii noastre. Asa s-a intamplat si in cazul intalnirii cu sotul meu - chiar daca pasii ne-au purtat in urma cu aproape 15 ani prin aceleasi locuri, nu ne-a fost dat sa ne intalnim, probabil pentru faptul ca nu eram pregatiti sa ne unim sufletele cand eram mai tineri; prin urmare, intalnirea noastra ne-a fost data tarziu in vreme, insa cred ca a meritat asteptarea si de o parte si de alta. Acum culegem roadele intersectarii noastre pe aceeasi carare a vietii si sper din tot sufletul sa tinem acelasi drum, pana la sfarsitul zilelor noastre si sa ne bucuram impreuna de ce ne este dat, iar daca ne jucam un pic si interpretam dupa cifrele zilelor de nastere, 29=2+9=11=1+1=2 (noi amandoi) iar de curand +1=3 (noi trei) :)

Intamplari cu Sfinti

Mereu ma minunez de lucrarile pe care le fac Sfintii in vietile noastre. Mi-aduc aminte de o lucrare a Sfantului Dumitru cel Nou Basarabov, se intampla chiar de ziua lui, era intr-o Duminica; eram in masina cu sotul, ne duceam la munte, sa ne bucuram de superbul peisaj de la Trei Brazi. Plecasem pe la ora 9 din Bucuresti si ascultam un post de muzica la radio. In jur de ora 10, ni s-a schimbat brusc postul, comutandu-se singur pe Trinitas. Eu si sotul ne uitam mirati unul la altul. Tocmai incepuse Sfanta Liturghie. Ne-am zis ca este un semn si ca trebuie sa ascultam slujba. In final, am ajuns si la munte dar pe drumul de la Predeal la Trei Brazi, masina a inceput sa scoata un fum gros, ca nici nu mai vedeam in spate. Am oprit, am verificat dar masina n-avea nimic defect, de fapt nici n-ar fi trebuit sa aiba, ca era noua si avea si o marca de prestigiu. Ne-am intors din drum intr-un loc mai ferit ca sa putem sa o verificam mai bine. Am constatat ca nu mai scotea nici un pic de fum. Atunci am hotarat sa mai facem o incercare de a ajunge la Trei Brazi, mai ales ca nu mai erau decat vreo 200 de metri pana la superbul peisaj pentru care plecaseram de acasa. Exact in acelasi loc ca si prima data, masina a inceput din nou sa scoata fum gros. Atunci, mai in gluma, mai in serios, ne-am gandit ca e numai lucrarea Sfantului Dumitru, care s-a suparat pe noi ca ne-am dus la munte, in loc sa ne ducem in pelerinaj la moastele sale aflate la Catedrala Patriarhala. Gluma, negluma, am facut cale intoarsa la Bucuresti si i-am spus sotului sa ma duca direct la Catedrala, ca vreau sa ajung la moaste. N-a contat asteptarea de peste 3 ore, cat am stat la rand, caci era foarte multa lume; eram atat de fericita ca am ajuns sa ma inchin la moaste. I-am multumit Sfantului Dumitru si l-am rugat sa ma ierte ca initial l-am ocolit, din lene si comoditate. O alta intamplare bizara a fost cand ne-am dus in insula Corfu, sa ne inchinam la moastele Sfantului Spiridon, mare facator de minuni. Era de Florii , cand avea loc o intreaga ceremonie de scoatere a moastelor si de plimbare a lor in ritm de fanfara, prin toata capitala Corfu Town (Kerkyra in limba greaca). Am vrut atunci sa inregistrez video toata ceremonia de la scoaterea din biserica si in continuare prin oras. Toate bune si frumoase, pana in momentul cand preotii cu moastele au ajuns in dreptul meu. Exact in momentul acela mi s-a inchis camera video, neputand sa filmez nimic. Am pus un DVD nou, oarecum intristata ca n-am reusit sa filmez un moment important. Am filmat toata ceremonia in continuare, convinsa ca de data asta va fi totul ok, insa n-a fost asa. Cand am ajuns la hotel, curioasa sa vad ce-am filmat, aproape toate DVD-urile dadeau erori. N-a mers decat unul in care surprinsesem doar cateva cadre de la departare. Mi-a parut rau, mai ales ca ii promisesem si preotului - duhovnic ca ii vom duce inregistrarile sa le vada, caci dansul nu ajunsese pana atunci la moastele Sfantului. Si de aceasta data, sunt convinsa ca a fost lucrarea Sfantului Spiridon, care n-a dorit sa il filmez iar mesajul pe care a vrut sa-l transmita a fost clar: cine vrea sa ma vada si sa participe la ceremonia mea, sa vina personal la mine. Bine ca macar m-a lasat sa-l pozez. Oricum, bucuria pe care o port in suflet, ca am ajuns sa ma inchin la moastele sale, imi este suficienta. Prin lucrarile lor, Sfintii ne intaresc si mai mult in credinta in puterea lor care vine de la Dumnezeu si care ne face sa reflectam asupra faptului ca doar prin El totul este posibil.

De ziua mea

Astazi e ziua mea, zi frumoasa ca mine..., vorba vine, ca afara ploua si e urat. In sufletul meu insa e cald si soare, pentru ca imi petrec ziua cu puiul meu cel mult dorit, pe care mi l-a dat Dumnezeu si care mi-a daruit cele mai frumoase surasuri si dragalasenii, create special pentru mine; nici ca se putea un cadou mai frumos. Ii multumesc in fiecare zi lui Dumnezeu si-L rog sa-mi ajute sa-mi vad puiul mare, sanatos, sa ne aiba in paza si sa ne ocroteasca.

Un an nou cu bucurie

Am pasit in anul nou cu bucurie si implinire dar si cu speranta ca aceasta stare ma va insoti pe tot parcursul anului si mai departe, pana la adanci batraneti. As vrea sa uit de griji, de neputinte, sa las la o parte temerile si sa-mi deschid si mai mult inima prin credinta, ca sa pot sa strig si eu: Am in mine comoara duhului, o am ! Am dobandit in inima mea viata vesnica !

Curatirea prin lacrimi

Azi am avut imboldul sa citesc in agenda duhovniceasca, sa vad ce scrie la ziua de astazi si am avut placuta surpriza sa aflu ca si azi e ziua mea onomastica, in ziua de pomenire a Sfantului Daniil Stalpnicul din Samosata. Eu sarbatoream ziua numelui in data de 18 decembrie, adica de ziua Cuviosului Daniil Sihastrul dar uitandu-ma in calendar, am vazut ca mai am o zi onomastica si in data de 17 decembrie, cand se pomeneste Sfantul Proroc Daniil. Tind sa cred ca nu intamplator am avut acest imbold, ci mai degraba mi-a fost trimis ca sa-mi reaminteasca urmatoarele: "Daca nu vrei sa suferi necaz si stramtorare, cel putin nu spune ca lucrul sfintirii este cu neputinta. Caci cel ce spune aceasta tagaduieste curatirea; pentru ca fara lacrimi nu s-a auzit din veac sa se fi curatit de intinaciunea pacatului vreun suflet care a pacatuit dupa Botez". Maine este ziua de cinstire a Sfantului Ierarh Spiridon al Trimitundei, mare facator de minuni iar Cuvantul din ziua de maine ne spune: "Daca recunoasterea intelepciunii celei adevarate si a cunoasterii lui Dumnezeu ni se va da prin litere si studii, fratilor, ce nevoie ar mai fi atunci de credinta sau de dumnezeiescul Botez sau de Impartasirea Tainelor Sale? Nici una. Dar pentru ca lumea prin intelepciunea ei n-a cunoscut pe Dumnezeu, a binevoit Dumnezeu sa mantuiasca pe cei ce cred prin nebunia propovaduirii."

Minunea lui Dumnezeu

Niciodata pana acum, nu am asteptat sa vina toamna, cu atata placere si nerabdare. Inca de cand eram in scoala generala, venirea toamnei era pentru mine motiv de intristare, de melancolie, generat de schimbarea anotimpului cald si insorit, cu cel rece si inorat dar si din cauza faptului ca se termina vacanta, distractia si reincepeau scoala si responsabilitatile. Toamna aceasta insa, mi-a adus cea mai mare bucurie din viata mea, pe care o asteptam de multa vreme si pe care Dumnezeu mi-a daruit-o in cele din urma, prin minunea dobandirii pruncului cel mult dorit. Nu mi-am inchipuit ca o mogaldeata ca acesta va fi in stare sa-mi schimbe viata si sa mi-o umple intr-o asa mare masura... Ii multumesc lui Dumnezeu in fiecare zi pentru acest dar divin si nu vreau sa las nici o zi fara ca sufletul meu sa se umple de bucuria fiecarei clipe petrecute alaturi de ingerasul meu.