marți, 20 aprilie 2010

Relatii predestinate

Nu stiu cum se face dar de cate ori cunosc cate o persoana noua, descoperim ca avem cunostinte comune sau ca inainte sa ne cunoastem, am trecut de multe ori una pe langa cealalta si am frecventat aceleasi locuri, fara sa stim una de existenta celeilalte, pana cand in final ne intersectam; de aici si expresia "ce mica e lumea". Astfel, am ajuns la concluzia ca persoanele pe care le cunosc, mi-a fost dat sa le intalnesc si ca nimic n-a fost intamplator; parca cineva acolo sus vegheaza asupra noastra si face cu noi tot felul de permutari, aranjamente si combinari de "n" luate cate "k", punandu-ne in tot felul de situatii si intamplari, care puse cap la cap, construiesc filmul vietii noastre. Asa s-a intamplat si in cazul intalnirii cu sotul meu - chiar daca pasii ne-au purtat in urma cu aproape 15 ani prin aceleasi locuri, nu ne-a fost dat sa ne intalnim, probabil pentru faptul ca nu eram pregatiti sa ne unim sufletele cand eram mai tineri; prin urmare, intalnirea noastra ne-a fost data tarziu in vreme, insa cred ca a meritat asteptarea si de o parte si de alta. Acum culegem roadele intersectarii noastre pe aceeasi carare a vietii si sper din tot sufletul sa tinem acelasi drum, pana la sfarsitul zilelor noastre si sa ne bucuram impreuna de ce ne este dat, iar daca ne jucam un pic si interpretam dupa cifrele zilelor de nastere, 29=2+9=11=1+1=2 (noi amandoi) iar de curand +1=3 (noi trei) :)

vineri, 5 martie 2010

Intamplari cu Sfinti

Mereu ma minunez de lucrarile pe care le fac Sfintii in vietile noastre. Mi-aduc aminte de o lucrare a Sfantului Dumitru cel Nou Basarabov, se intampla chiar de ziua lui, era intr-o Duminica; eram in masina cu sotul, ne duceam la munte, sa ne bucuram de superbul peisaj de la Trei Brazi. Plecasem pe la ora 9 din Bucuresti si ascultam un post de muzica la radio. In jur de ora 10, ni s-a schimbat brusc postul, comutandu-se singur pe Trinitas. Eu si sotul ne uitam mirati unul la altul. Tocmai incepuse Sfanta Liturghie. Ne-am zis ca este un semn si ca trebuie sa ascultam slujba. In final, am ajuns si la munte dar pe drumul de la Predeal la Trei Brazi, masina a inceput sa scoata un fum gros, ca nici nu mai vedeam in spate. Am oprit, am verificat dar masina n-avea nimic defect, de fapt nici n-ar fi trebuit sa aiba, ca era noua si avea si o marca de prestigiu. Ne-am intors din drum intr-un loc mai ferit ca sa putem sa o verificam mai bine. Am constatat ca nu mai scotea nici un pic de fum. Atunci am hotarat sa mai facem o incercare de a ajunge la Trei Brazi, mai ales ca nu mai erau decat vreo 200 de metri pana la superbul peisaj pentru care plecaseram de acasa. Exact in acelasi loc ca si prima data, masina a inceput din nou sa scoata fum gros. Atunci, mai in gluma, mai in serios, ne-am gandit ca e numai lucrarea Sfantului Dumitru, care s-a suparat pe noi ca ne-am dus la munte, in loc sa ne ducem in pelerinaj la moastele sale aflate la Catedrala Patriarhala. Gluma, negluma, am facut cale intoarsa la Bucuresti si i-am spus sotului sa ma duca direct la Catedrala, ca vreau sa ajung la moaste. N-a contat asteptarea de peste 3 ore, cat am stat la rand, caci era foarte multa lume; eram atat de fericita ca am ajuns sa ma inchin la moaste. I-am multumit Sfantului Dumitru si l-am rugat sa ma ierte ca initial l-am ocolit, din lene si comoditate. O alta intamplare bizara a fost cand ne-am dus in insula Corfu, sa ne inchinam la moastele Sfantului Spiridon, mare facator de minuni. Era de Florii , cand avea loc o intreaga ceremonie de scoatere a moastelor si de plimbare a lor in ritm de fanfara, prin toata capitala Corfu Town (Kerkyra in limba greaca). Am vrut atunci sa inregistrez video toata ceremonia de la scoaterea din biserica si in continuare prin oras. Toate bune si frumoase, pana in momentul cand preotii cu moastele au ajuns in dreptul meu. Exact in momentul acela mi s-a inchis camera video, neputand sa filmez nimic. Am pus un DVD nou, oarecum intristata ca n-am reusit sa filmez un moment important. Am filmat toata ceremonia in continuare, convinsa ca de data asta va fi totul ok, insa n-a fost asa. Cand am ajuns la hotel, curioasa sa vad ce-am filmat, aproape toate DVD-urile dadeau erori. N-a mers decat unul in care surprinsesem doar cateva cadre de la departare. Mi-a parut rau, mai ales ca ii promisesem si preotului - duhovnic ca ii vom duce inregistrarile sa le vada, caci dansul nu ajunsese pana atunci la moastele Sfantului. Si de aceasta data, sunt convinsa ca a fost lucrarea Sfantului Spiridon, care n-a dorit sa il filmez iar mesajul pe care a vrut sa-l transmita a fost clar: cine vrea sa ma vada si sa participe la ceremonia mea, sa vina personal la mine. Bine ca macar m-a lasat sa-l pozez. Oricum, bucuria pe care o port in suflet, ca am ajuns sa ma inchin la moastele sale, imi este suficienta. Prin lucrarile lor, Sfintii ne intaresc si mai mult in credinta in puterea lor care vine de la Dumnezeu si care ne face sa reflectam asupra faptului ca doar prin El totul este posibil.

joi, 11 februarie 2010

De ziua mea

Astazi e ziua mea, zi frumoasa ca mine..., vorba vine, ca afara ploua si e urat. In sufletul meu insa e cald si soare, pentru ca imi petrec ziua cu puiul meu cel mult dorit, pe care mi l-a dat Dumnezeu si care mi-a daruit cele mai frumoase surasuri si dragalasenii, create special pentru mine; nici ca se putea un cadou mai frumos. Ii multumesc in fiecare zi lui Dumnezeu si-L rog sa-mi ajute sa-mi vad puiul mare, sanatos, sa ne aiba in paza si sa ne ocroteasca.

vineri, 8 ianuarie 2010

Un an nou cu bucurie

Am pasit in anul nou cu bucurie si implinire dar si cu speranta ca aceasta stare ma va insoti pe tot parcursul anului si mai departe, pana la adanci batraneti. As vrea sa uit de griji, de neputinte, sa las la o parte temerile si sa-mi deschid si mai mult inima prin credinta, ca sa pot sa strig si eu: Am in mine comoara duhului, o am ! Am dobandit in inima mea viata vesnica !

vineri, 11 decembrie 2009

Curatirea prin lacrimi

Azi am avut imboldul sa citesc in agenda duhovniceasca, sa vad ce scrie la ziua de astazi si am avut placuta surpriza sa aflu ca si azi e ziua mea onomastica, in ziua de pomenire a Sfantului Daniil Stalpnicul din Samosata. Eu sarbatoream ziua numelui in data de 18 decembrie, adica de ziua Cuviosului Daniil Sihastrul dar uitandu-ma in calendar, am vazut ca mai am o zi onomastica si in data de 17 decembrie, cand se pomeneste Sfantul Proroc Daniil. Tind sa cred ca nu intamplator am avut acest imbold, ci mai degraba mi-a fost trimis ca sa-mi reaminteasca urmatoarele: "Daca nu vrei sa suferi necaz si stramtorare, cel putin nu spune ca lucrul sfintirii este cu neputinta. Caci cel ce spune aceasta tagaduieste curatirea; pentru ca fara lacrimi nu s-a auzit din veac sa se fi curatit de intinaciunea pacatului vreun suflet care a pacatuit dupa Botez". Maine este ziua de cinstire a Sfantului Ierarh Spiridon al Trimitundei, mare facator de minuni iar Cuvantul din ziua de maine ne spune: "Daca recunoasterea intelepciunii celei adevarate si a cunoasterii lui Dumnezeu ni se va da prin litere si studii, fratilor, ce nevoie ar mai fi atunci de credinta sau de dumnezeiescul Botez sau de Impartasirea Tainelor Sale? Nici una. Dar pentru ca lumea prin intelepciunea ei n-a cunoscut pe Dumnezeu, a binevoit Dumnezeu sa mantuiasca pe cei ce cred prin nebunia propovaduirii."

vineri, 13 noiembrie 2009

Minunea lui Dumnezeu

Niciodata pana acum, nu am asteptat sa vina toamna, cu atata placere si nerabdare. Inca de cand eram in scoala generala, venirea toamnei era pentru mine motiv de intristare, de melancolie, generat de schimbarea anotimpului cald si insorit, cu cel rece si inorat dar si din cauza faptului ca se termina vacanta, distractia si reincepeau scoala si responsabilitatile. Toamna aceasta insa, mi-a adus cea mai mare bucurie din viata mea, pe care o asteptam de multa vreme si pe care Dumnezeu mi-a daruit-o in cele din urma, prin minunea dobandirii pruncului cel mult dorit. Nu mi-am inchipuit ca o mogaldeata ca acesta va fi in stare sa-mi schimbe viata si sa mi-o umple intr-o asa mare masura... Ii multumesc lui Dumnezeu in fiecare zi pentru acest dar divin si nu vreau sa las nici o zi fara ca sufletul meu sa se umple de bucuria fiecarei clipe petrecute alaturi de ingerasul meu.

vineri, 16 octombrie 2009

Vorbe de duh

Unul dintre citatele celebre ale marelui poet, ilustru ganditor si om de stiinta german Goethe, citat pe care l-am folosit si eu ca motto, inca de cand eram eleva in scoala generala, cand il scriam pe prima pagina a caietului de limba si literatura romana, este urmatorul: "Nu lasa nici o zi fara sa citesti ceva sau fara sa asculti ceva frumos". Urmez si acum acest indemn, pentru ca este o metoda buna de a ma relaxa, de a ma incarca cu ganduri frumoase, pozitive, pe care le folosesc drept hrana mentala si sufleteasca. Astazi mi-au mers la inima vorbele de duh din Evanghelia : Lc 7, 31-35, pe care le-am gasit scrise in agenda duhovniceasca, la ziua de astazi : "Sa nu fie fratilor, ca noi sa aducem vreodata roada de neghina pentru ca am primit din trandavie samanta raului in inimile noastre. Fie insa sa aducem lui Hristos inmultite de treizeci de ori, de saizeci de ori si de o suta de ori cele cultivate in noi prin Duhul si care sunt iubirea, bucuria, pacea, blandetea, bunatatea, indelunga-rabdarea, credinta, infranarea, hranirea cu painea cunostintei."

joi, 3 septembrie 2009

Libertarianism sau determinism

Au fost situatii in viata mea de pana acum, cand a trebuit sa iau decizii foarte importante, si totusi sa nu stiu care dintre variantele pe care as fi putut sa le aleg, ar fi cea mai buna; balanta parca inclina la fel pentru fiecare in parte. Atunci intervenea liberul arbitru, adica acea putere sau abilitate a mintii mele prin care luam deciziile. Toate au fost bune si frumoase pana in momentul cand a trebuit sa iau o decizie de viata sau de moarte si am ales-o pe cea din urma. Ceea ce a urmat a fost groaznic, mi-a afectat atat de mult sufletul si psihicul, incat cu greu mi-am revenit. Am inteles insa un lucru si anume ca pe langa libertarianism, exista si determinismul, adica actiunile umane nu sunt libere, ci mai degraba sunt rezultatul influentelor, a circumstantelor externe care nu sunt sub control individual, ca totul este predeterminat, este dat mai inainte. Determinismul este de doua tipuri : divin si natural. Determinismul divin explica toate fenomenele facand apel la cauze divine, Dumnezeu fiind omniscient stie ce se va intampla. Determinismul natural considera ca totul este predeterminat prin cauze naturale. Acesta din urma afecteaza libertatea umana numai in masura in care acceptam ca factorii naturali ce actioneaza la nivelul corpului se rasfrang asupra sufletului. Aceasta intelegere m-a facut sa pun sub semnul intrebarii validitatea liberului arbitru si sa cred ca nu exista nici libertarianism absolut dar nici determinism absolut. Cred insa ca sta in libertatea noastra de a urma planul divin sau de a-l refuza, fiindca singurul care are fiinta pe termen lung e acest plan divin. Dumnezeu nu este responsabil de producerea raului, caci el inca de la inceput a lasat omului posibilitatea de a alege. Sper ca de acum inainte, sa primesc intotdeauna harul divin, pentru a lua cele mai bune decizii, care sa-mi aduca pacea in inima si in suflet.

luni, 10 august 2009

Inchizand cicluri

Parafrazandu-l pe romancierul brazilian Paulo Coelho, afirm si eu si sustin urmatoarele: Intotdeauna este bine de stiut cand anume se termina o etapa din viata. Faptele trec si trebuie lasate sa treaca. De aceea este asa de important sa distrugi amintiri, sa faci un cadou, sa-ti schimbi casa, sa rupi hartiile, sa arunci documente vechi. Acum zambesc si ma bucur, gandindu-ma ca zilele trecute - inainte sa primesc pe mail mesajul cu titlul postarii mele - chiar asta am facut (mai putin sa-mi schimb casa dar abia astept sa vina vremea cand o s-o fac si pe-asta...). La mine, momentul de a inchide capitole din viata mea si de a ma desprinde de ceea ce nu se mai regaseste in viata mea, a venit destul de tarziu si inca mai imi trebuie timp sa ma desprind de tot dar trebuie s-o fac, ma simt bine ca am inceput si o s-o duc la bun sfarsit. Am inteles ca viata nu se afla decat inainte, niciodata inapoi; daca trec prin viata lasand "usi deschise" pentru orice eventualitate, niciodata nu ma voi putea desprinde de trecut, nici nu voi trai ziua de astazi cu multumire. Important este ca acum pot sa inchid si sa las in urma momente ale vietii, momente care se incheie; am devenit mai puternica sau cel putin asa vreau sa cred. Nimeni si nimic nu este indispensabil. Nici o persoana, nici un loc, nici o munca. Nimic nu este vital pentru a trai, pentru ca atunci cand cineva vine pe lume, vine singur si tot singur pleaca din lume. Asta e viata !

miercuri, 22 iulie 2009

Trecerea dincolo...

Lucrul cel mai trist in viata este atunci cand pierzi pe cineva drag..., pana la acel moment nu constientizezi cat de greu de suportat este pierderea persoanei respective. Stim cu totii ca suntem muritori si ca nimeni nu scapa de moarte dar tot ne gaseste nepregatiti sufleteste un astfel de moment. De aceea, cred ca din cand in cand ar fi bine sa ne indreptam gandurile si catre acest aspect neplacut al vietii si sa incercam sa intelegem esenta vietii si a mortii, sa ne punem intrebarea (si sa ne dam si raspunsul) de unde venim, care este rostul nostru in lume si incotro ne indreptam... iar daca intelegem corect aceste lucruri si traim in consecinta, totul devine parca mai usor de suportat, vom privi moartea nu ca pe ceva final , ci ca pe o trecere in lumea de dincolo - care poate fi mai buna sau mai rea, in functie de modul cum ne-am dus viata pe acest pamant.
 
blogarama.com Directory of Personal Blogs BlogCatalog.ro