marți, 27 ianuarie 2009
Suflet si spirit
Polemizam cu fratele meu zilele trecute in ceea ce priveste adevarul despre SUFLET si SPIRIT.
In timp ce eu sustineam ca sufletul se poate identifica cu spiritul, avand origine divina si existenta vesnica, fratele meu sustinea ca sunt diferite, ca sufletul este efemer si ne insoteste doar pe perioada existentei noastre ca fiinte pamantesti si numai spiritul este vesnic.
Astfel, dupa ce am facut mai multe "sapaturi" si unul si altul, am aflat ca adevarul este undeva la mijloc, asa cum reiese din relatarile de mai jos:
In filozofia idealista si in conceptia religioasa, sufletul este substanta spirituala care da omului viata si care este socotita de origine divina si cu existenta vesnica iar spiritul este elementul considerat ca factor de baza al universului, opus materiei identificat cu divinitatea, sau fiinta imateriala, supranaturala, duh.
Scriptura, numai despre credincioşi, aceia care au Duhul Sfânt, spune că sunt "vii din punct de vedere spiritual" . Necredincioşii sunt "morţi spiritual".
Spiritul/duhul este elementul din oameni care le oferă acestora abilitatea de a avea o relaţie personală cu Dumnezeu. Oriunde este utilizat cuvântul “spirit,” el se referă la partea imaterială a omului, care include şi sufletul său.
“Sufletul", la fel ca şi “spiritul", este centrul multor experienţe spirituale şi emoţionale. Oricând este utilizat, termenul “suflet” face referire la întreaga persoană, în viaţă sau după moarte. Sufletul şi spiritul sunt similare în felul în care sunt utilizate în viaţa spirituală a credinciosului. Ele sunt însă diferite în ceea ce priveşte sensul lor. "Sufletul" reprezintă modalitatea orizontală a omului de a vedea lumea. "Spirit" reprezintă modalitatea verticală a omului prin care intră în relaţie cu Dumnezeu. Este important să înţelegem că ambii termeni se referă la partea imaterială a oamenilor, însă numai “spiritul/duhul" se referă la umblarea oamenilor cu Dumnezeu. Cuvântul "suflet" se referă la umblarea omului în lume, atât sub aspect material cât şi imaterial.
Reflectand la cele de mai sus, pot spune ca depinde de noi daca ne pastram sufletul curat, neintinat, iar daca l-am murdarit, sa-l curatim si sa-l pastram curat pana la trecerea noastra in lumea de dincolo, dand astfel sansa sufletului nostru de a fi primit inapoi de Cel care ni l-a dat sau avem si cealalta varianta, de a-l trimite pe calea pierzaniei, nemaigasind niciodata calea de intoarcere acasa.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Buna,
Imi place abordarea, dar nu e dusa pana la capat. Sufletul este substanta, iar spiritul este elementul. Care este diferenta dintre ele? Ai dat mai departe o explicatie furnizata de religie care este contrazisa de ideea dezmembrarii sufletului. Daca sufletul se destrama, cum mai poate fi el judecat de divinitate. Sufletul ar trebui sa fie ceva separat de divin. Poate vrei sa reiei explicatia cu mai multe exemple cat de decat accesibile mintii umane.
Multumesc!
Am vazut abia acum comentariul tau, de aceea iti raspund cu intarziere.
Completez la explicatia furnizata de religie, pe care am dat-o in postarea mea, cu explicatia data de Sf. Grigorie in Antirrheticid : "Hristos a facut sa se desfaca, dupa o randuiala providentiala, trupul de suflet, dar dumnezeirea sa ramana nedespartita de ele. Fiind amestecata pentru totdeauna cu natura umana, dumnezeirea nu s-a desfacut nici de trup, nici de suflet. Dubla unire dintre dumnezeirea indivizibila si elementele naturii umane ne ajuta sa gandim, dincolo de orice reprezentare, reunirea trupului si a sufletului in inviere. Dumnezeu uneste iarasi partile separate prin puterea dumnezeiasca, armonizand ceea ce fusese despartit spre o unire de nedespartit. Invierea este realipirea, dupa destramare, a lucrurilor care fusesera odata legate prin unirea de nedezlegat a lucrurilor care cresc impreuna, pentru ca omul sa se intoarca la harul de la inceput si la viata vesnica, raul amestecat in firea noastra fiind inlaturat la moartea noastra, asa cum se intampla cu un lichid tare, atunci cand vasul se sparge, el se imprastie si dispare, nefiind nimic care sa-l tina.
Ceea ce separa de Dumnezeu este pacatul; pentru cine este fara pacat, unirea cu Dumnezeu o data realizata nu are nici o ratiune sa se desfaca. Este justificata in acest mod persistenta unirii totale mai mult decat dubla unire dintre dumnezeire si trup, pe de o parte, si dintre dumnezeire si suflet, pe de alta parte".
Trimiteți un comentariu