''...Tu, Iubire, spune-le: ce-a fost, nu s-a pierdut...!''

   ''Ori te-or asculta, ori nu, tu, fiul omului, să nu te temi de ei şi de vorbele lor să nu te sperii; deşi ei vor fi pentru tine spini si ciulini, ai să trăiesti între ei, ca intre scorpii; să nu te temi de vorbele lor, să nu te sperii, ci să le spui cuvintele Mele, ori te-or asculta, ori nu te-or asculta'' (Iezechiel 2, 3-7).
   ''Tradarea misiunii preotului sau chiar şi numai împlinirea ei cu nepăsare (Ieremia 8, 11), iţi pune asupra ta sângele oamenilor care mor pedepsiţi cu dreptate pentru păcatele lor, dar cu ei te pierzi si tu. ''Iar dacă tu ai prevenit un păcătos să se abată de la calea lui si el nu s-a abătut, atunci el va muri pentru păcatele lui, iar tu ţi-ai mântuit viaţa''. (Iezechiel 33, 9)
   Cine are minte, să ia aminte!''
   ''O întrebare iubirii''
   ''Căci  Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât şi pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat (spre jertfă), ca oricine crede întru El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică'' (Ioan 3, 16).
   De ce L-a dat Dumnezeu pe Fiul Său Iisus ca jertfă, şi încă Jertfă pe Cruce?
   Pentru că singurul grai care mai poate răzbi la inima oamenilor, s-a dovedit că nu mai rămâne altul decât jertfa cuiva pentru ei.
   Când moare cineva pentru tine, pe acela nu-l poţi uita niciodată.
   La începutul unuia dintre războaie, ieşise o lege că poţi lipsi de la război dacă îţi găseşti un înlocuitor. Greu de găsit un înlocuitor de la moarte...
   Ne frământă întrebarea:
   Dacă  aşa de mult ne iubeşte Dumnezeu, cum se face că viaţa aceasta e aşa de apăsată de tot felul de încercări? Sau punând întrebarea cu cuvintele Scripturii: De ce ''pe cel pe care-l iubeşte Dumnezeu îl ceartă, iar pe cine-l primeşte îl bate?''
   Cu alte cuvinte, dacă aşa de mult ne iubeşte Dumnezeu, de ce-i viaţa noastră aşa de necăjită?
   Fiindcă ''pe cât sunt de departe răsăriturile de apusuri, aşa sunt de departe judecăţile Mele de judecăţile voastre'' - zice Domnul (Isaia 55, 8-9)...
...Noi, cât suntem înfăşuraţi în trup, suntem destul de legaţi într-o înţelegere trupească a vieţii, suntem prunci cu înţelegerea. Dar când vom scăpa de muritorul acesta de pe noi, atunci cu mare recunoştinţă vom zori a mulţumi lui Dumnezeu pentru toate încercările la care ne-a supus cât eram în lume.
   Trebuie, prin urmare, să lungim vederea (înţelegerii) până dincolo de zarea vieţii acesteia şi în cealaltă împărăţie, că altfel nu putem pricepe nevoile vieţii acesteia şi nepricepând-o pe aceasta, pe cealaltă n-o putem răbda. Dar dacă o înţelegem aşa cum este, pe una în legătură cu cealaltă, ne întărim cu răbdarea şi atunci, oricum ar fi de necăjită viaţa, aceasta capătă o valoare nepreţuită. Şi atunci se întâmplă un lucru minunat: omul iubeşte necazurile şi pe toţi cei ce-l necăjesc îndeosebi. De acum creştinul stă liniştit pe conducerea lui Dumnezeu şi vede că orice cruce a vieţii sale este o mărturie a iubirii părinteşti a lui Dumnezeu, orice cruce este o treaptă a desăvârşirii.
   Deci, dacă des ne împărtăşim cu Sfânta Jertfă a Domnului, ne împărtăşim cu Taina iubirii supreme a lui Dumnezeu, împărtăşire care printre alte daruri are şi pe aceasta: că ne ridică de la înţelegerea pruncească a vieţii, la înţelegerea pe care o avea Iisus, în temeiul căreia Îi suntem următori convinşi şi liniştiţi, oricât de neliniştită ar fi marea vieţii de aici. La cârma Bisericii e Tatăl nostru.
   Ştim Cui credem şi ştim Cine-i la cârmă.''

(''Rostul încercărilor'' - Părintele Arsenie Boca)