Ganduri la inceput de primavara

In primul rand, urez "La multi ani" pentru toata familia, pentru ca fiecare aniversam ceva astazi, in prima zi de primavara: eu si sotul am implinit 8 ani de casnicie sau caznicie cum ar zice unii... iar piticul nostru a implinit 1 an si 4 luni de cand este pe lume. Pe vremea studentiei mele circula o vorba: primii 10 ani sunt grei pana ajungi in anul 3. Mie mi se adevereste astazi vorba asta; cand eu si sotul o sa aniversam 10 ani impreuna, piticul o sa aiba deja 3 ani si speram ca tot greul va fi trecut atunci, o sa ne intelegem altfel, fiind mai maturi si mai intelepti... ; eheee, vise dar cu putin efort si noroc poate ca vor fi si realizabile. In al doilea rand suntem la inceputul postului Pastelui si nutresc dorinta de a putea fi mai buna, mai toleranta, sa am pace si intelegere cu toata lumea dar mai ales cu membrii familiei mele, sa ne rastignim si noi inimile pentru aproapele nostru, precum si Domnul nostru Iisus Hristos s-a rastignit pentru noi, sa invieze apoi si sufletele noastre si sa traim impreuna bucuria invierii de Sfintele Pasti.

Coincidenta ciudata !!!???

Am primit pe mail urmatoarele informatii : "Anul acesta sunt 4 date neobisnuite - 1/1/11, 1/11/11, 11/1/11 si 11/11/11. Alegeti ultimele doua cifre ale anului nasterii dumneavoastra si adaugati varsta pe care o veti implini anul acesta... Vedeti ce rezulta... Faceti acelasi lucru si pentru alte persoane. Veti descoperi ceva foarte ciudat...". Eu am facut mai intai pentru mine si mi-a iesit suma 111, apoi am facut si pentru alte 4 persoane apropiate mie si mi-a iesit aceeasi suma, cu toate ca implinim varste diferite si suntem nascuti in ani diferiti. Am facut si pentru baietelul meu si mi-a iesit suma 11. E intr-adevar o ciudatenie ! Ba nu, de fapt e un exercitiu de gandire...

Omul pervertit

In Decembrie anul trecut, cineva lansase un concurs pe blogul sau, in cadrul caruia participantii trebuiau sa dea o explicatie la faptul ca odata cu trecerea anilor populația globului s-a înmulțit semnificativ si totusi sunt tot mai mulți oameni care se simt singuri. La vremea respectiva, am avut si eu urmatoarea explicatie: in trecut, oamenii erau uniti de saracie, de lipsuri. Imi amintesc ca pe vremea epocii Ceausescu (ca de altfel si in vremea razboaielor, dupa cum povesteau parintii mei), aveam prieteni adevarati, saritori, pe care ma puteam baza la nevoie; lasam usa deschisa la intrarea in casa iar prietenii intrau ca la ei acasa si nu aveam frica de hoti. In marea lor majoritate, oamenii erau egali din punct de vedere al resurselor financiare, al averilor. Acum, in goana unor oameni dupa averi, acestia agonisesc in permanenta, intervine concurenta, invidia ca asa zisii lor prieteni au mai mult decat ei si treptat-treptat, ii indeparteaza chiar si pe putinii prieteni care le-au mai ramas si devin din ce in ce mai singuri, mai tristi. Astazi, as completa explicatia afirmand ca stramosii nostri traiau pentru a fi, nu pentru a avea. Iar a fi tine de Dumnezeu. In vremurile pe care le traim astazi, se observa o pervertire a oamenilor, o indepartare si o racire a acestora fata de Dumnezeu. Egoismul si interesul personal ne izoleaza de restul oamenilor si acest simt al separarii ii face pe oameni insensibili la nevoile altora. Parintele Justin afirma :"dacă omul acceptă să se lase pervertit şi înjosit prin păcat, atunci Harul lui Dumnezeu nu mai lucrează în toată plinătatea lui, pentru că este împiedicat de voinţa rea a omului. Cu cât sunt oamenii mai învechiţi în răutăţi şi în compromisuri, nepocăite, cu atât şi posibilitatea ridicării este mai anevoioasă, şi uneori aproape imposibilă". Bunatatea, toleranta, compasiunea, ar putea fi forme ale iubirii, suficiente ca sa ne apere de raul si de uratul care ne inconjoara...

Modele de urmat

Intotdeauna au existat in viata mea persoane pe care le-am admirat si apreciat foarte mult pentru modul lor de a fi, de a se comporta, de a gandi dar nu mi-am propus niciodata sa fiu ca cineva anume, sa-l copiez intocmai, in primul rand pentru ca mereu am fost eu insami, atat cu bune cat si cu rele. Am imprumutat totusi din veselia mamei mele, din corectitudinea tatalui meu si am incercat sa ma incadrez in tiparele pe care mi le-au trasat parintii mei in cei sapte ani de-acasa, de fapt in cei 19 ani, cat am locuit in casa parinteasca. Cert este ca educatia parintilor m-a ajutat foarte mult, insa mi-am stabilit propriile reguli si am urmat propriul drum in viata. Am invatat din greseli, uneori le-am repetat dar cred ca nu exista om perfect si chiar daca ne-am dori, nu cred ca am putea sa urmam un anumit model, ci doar sa-l luam ca exemplu; fiecare om este unic in felul lui si are mediul sau. Ar fi bine daca macar in perioada posturilor, deci si in aceasta perioada, l-am lua drept exemplu pe Domnul nostru Iisus Hristos. Sa ne jertfim si noi inimile pentru oamenii de langa noi, asa cum si El s-a jertfit pentru noi. Iar acum, pentru ca suntem in preajma sarbatorii Craciunului, o citez pe mama mea care frumos scria : "Acum in prag de sarbatori/ Tot omul vrea sa fie bun,/ Mai omenos, mai iertator/ Caci vine Mos Craciun!/ Ne duce gandul inapoi/ Si ne vedem din nou copii/ Zburdand cu traista prin nameti/ Tinandu-se de sotii.../ Sau ridicand subtire glas/ La o fereastra luminata/ Si anuntand nevinovat/ "O veste minunata"/ Vedem icoane de bunici,/ Parinti, surori si frati.../ Impartind pe la copii/ Placinte, nuci, colaci.../ Si-atunci si-acum/ Tot omul vrea sa fie bun/ Cand vine "Mos Craciun"!

La Multi Ani, copilasul meu !

Are mama un baietel, / Frumusel si oachesel, / In picioare merge el, / Bebe, tata, zice el, / Mama se las-asteptat, / Insa nu e cu banat. / Azi un an a implinit, / Parca ieri era pitit / In burtica la mamica, / Tropaind toata ziulica, / Ciocanind nevoie mare, / Ca nu mai avea rabdare, / Vroia sa iasa la soare, / Si sa vada lumea mare. / Puiul mamei, sa traiesti, / Sanatos, voinic sa cresti, / Dumnezeu sa te pazeasca, / Si de rau sa te fereasca ! / Credinta-n El sa ai mereu, / Si astfel n-o sa-ti fie greu. / Sa traiesti cum se cuvine, / Toata viata sa faci bine. / Multi, multi, multi ani inainte, / Sa acumulezi minte, / Iubire sa daruiesti, / Si la fel sa si primesti. / Sa-nveti ce-nseamna a trai, / Bucuria de a fi. / Cu drag, Mama

Speranta si credinta

De curand am primit pe mail un articol in care se evidentia o distanta prea mare (din punctul meu de vedere) intre speranta si credinta. Conform scrierii din acel articol, speranta lasa loc lenei, pe cand credinta nu si cu cat punem accentul mai mult pe speranta, cu atat lasam mai mult loc norocului sau sansei, in vreme ce persoana care crede, inlocuieste sansa cu a fi pregatit pentru ce se cere. Credinta nu-l face pe om sa se opreasca la el si sa spuna "mai mult de atat nu pot face, e dincolo de puterile mele”, ci sa spuna ca poate preface imposibilul in posibil, prin unirea cu Dumnezeu. De asemenea, se sublinia faptul ca nu-i putin lucru sa speri fata de cel lipsit de speranta, dar e putin lucru fata de cel ce crede iar conform afirmatiei unora, speranta ar fi un fel de Doamne-ajuta al ateilor. Daca ar fi sa pun la inima aceasta afirmatie, ar trebui sa-mi schimb denumirea blogului, care in loc de "Traind cu speranta" ar trebui sa se numeasca "Traind cu credinta". Totusi n-am s-o fac, pentru ca nu trebuie sa demonstrez lumii cata credinta am. Am afirmat si mai afirm ca Dumnezeu li se descopera doar celor ce cred in El. Si mai mult decat atat: nu trebuie sa minimalizam rolul deosebit pe care il are nadejdea (sinonim cu speranta) in viata crestinului, in drumul greu spre pocainta si manturire. Nadejdea este una dintre cele trei virtuti teologice: 1. Credinta, 2. Nadejdea, 3. Iubirea . Ca sa intelegem mai bine ce este de fapt NADEJEDEA, il citez pe Sfantul Ioan Gura de Aur, despre opusul nadejdeii: deznadejdea. "In viata crestinului, deznadejdea si nepasarea sunt distrugatoare. Pe cel care a cazut in pacat, deznadejdea nu-l lasa sa se ridice, iar pe cel care este in picioare, nepasarea il face sa cada. Deznadejdea il lipseste pe om de bunatatile pe care le-a dobandit, iar nepasarea nu-l lasa sa scape de relele care il apasa. Nepasarea il coboara din ceruri, pe cand deznadejdea il coboara de tot in prapastia rautatii. Iata cat de mare este puterea celor doua patimi." "Nadajduind spre Domnul si cunoscand iubirea Sa de oameni fara margini, sa alungam de la noi orice rautate si sa mergem pe calea virtutii, sa ne caim si sa ne indepartam de toate pacatele noastre, ca sa putem sa stam cu indrazneala dinaintea infricosatorului scaun de judecata al lui Hristos si sa intram in imparatia cerurilor, cu harul lui Dumnezeu".

Etapele relatiei de cuplu

Specialistii afirma ca orice relatie de cuplu trece prin 5 etape: etapa de vis, care tine 2 luni si care ne poate amagi si ne poate spune ca nu exista fericirea, din moment ce este asa de scurta; etapa de deceptie, care tine 2 ani; etapa de nefericire, care tine 20 de ani, dupa ce te-ai casatorit. Aceste 3 etape se potrivesc doar oamenilor amorfi, din care fac parte si cei care se chinuie in cupluri chinuite. Mai sunt insa inca 2 etape, extraordinare, si anume: etapa iluminarii, dupa care urmeaza etapa respectului si a descoperirii aproapelui, a valorizarii partenerului. Etapa iluminarii poate surveni chiar inainte de etapa deceptiei; te poate scuti astfel de nefericirea celor 20 de ani de posibile deceptii. Etapa iluminarii este deci salvarea. De noi depinde ce lucrare vom face in cadrul relatiei de cuplu. O relatie sanatoasa, parcurge cele 5 etape. Totul este sa nu ratam etapa iluminarii, pentru ca viata este insuportabila fara iluminare. Nu exista alta cale de a suporta existenta, de la nastere la casatorie si pana la slujirile multiple ale vietii; nu exista alta cale de a dainui frumos pe lume, decat prin iluminare.

De la bebelus la copilas

Unul dintre cele mai frumoase cantecele pentru copii, care i se potriveste de minune la momentul actual bebelusului meu, zice asa: "A iesit din nou la soare cel din urma puisor/ Se ridica in picioare si-o porneste-ncetisor/ Tip tip tip tip tip tip tip/ Tipa tipa tipa tip tipa tipa tipa tip". As prelungi la nesfarsit aceasta perioada de 9 luni care a trecut, de cand am nascut si pana in prezent, perioada in care m-am bucurat din plin de toate momentele unice si frumoase pe care le-am petrecut alaturi de bebelusul meu, insa timpul nu sta in loc, ci alearga grabit, lasand asupra noastra amprenta lui, transformand zilnic si vizibil trupurile noastre. Asa se face ca si bebelusul meu, care la inceput era firav si neajutorat, de ne era si frica sa-l atingem, ca sa nu-i rupem ceva, a capatat putere, are deja 8 dintisori, s-a ridicat in picioare, incepe usurel sa mearga si devine din ce in ce mai sigur pe el, transformandu-se vizibil din bebelus in copilas; vorba unui vecin: uite-asa, mergem la scoala. Noroc ca am imortalizat pe hartie fotografica si DVD-uri toate momentele importante de pana acum, pentru ca doar asa mai putem da timpul inapoi, retraind nostalgic si duios, cel mai frumos film al vietii noastre. Sa ne ajute Dumnezeu sa ne bucuram si in continuare de toate stadiile vietii noastre, pana la adanci batraneti.

Lacrimi pentru parinti

Ati fost parintii mei..., acum am ramas cu amintirea voastra si a tot ce-a fost frumos... ; ati parasit aceasta lume, lasand in urma lacrimi, intristare dar si speranta ca ati plecat intr-o lume mai buna, in care nu exista durere si suferinta. Ce frumos scriai maicuta mea : "Am fost si eu ca fiecare,/ Un fulg de nea, venit din zare/ Sa vad ce-i viata pe Pamant/ Si-apoi sa intru in mormant... / Si viata este "o minune"/ E scurta insa... si atunci/ Sa faci frumoasa orice clipa,/ Sa nu ti-o-mpovarezi si tu/ Caci n-ajungi sa o-ntelegi bine,/ Decat atunci cand simti / Ca pleaca de la tine..." Dragii mei parinti, oriunde v-ati afla, sa stiti ca nu va voi uita si va pastrez in suflet o vie amintire, pana cand ne vom revedea...

Despatimirea proprie

Un cunoscator afirma ca adevarata dragoste pentru aproapele este despatimirea proprie. Cand vom fi scapat de toate patimile si vom fi ajuns sa iubim cu o iubire tot mai crescanda si jertfelnica, atunci aproapele nostru nu va mai avea decat de castigat odihna si bucurie. Fara a ne jertfi pe noi insine in fata celui de langa noi, nu il putem vindeca pe acela de neputintele sale, de orbire sufleteasca ori chiar de rautate. Doar schimbandu-ne noi insine, putem schimba lucrurile in jurul nostru. Doar lucrand cele ale lui Dumnezeu putem sa vindecam patimile sotiei, ale sotului, ale mamei, ale copilului, ale vecinului ori ale prietenului. Daca noi insine nu putem scapa de anumite patimi, zilnic luptand cu ele, daramite cel de langa noi, prin lucrarea noastra, care este una omeneasca. Nu omul il schimba pe om, fie el chiar si mama, preot ori psiholog. Dumnezeu este singurul care vindeca pe om de orice cadere, de orice neputinta. Insa nici Dumnezeu nu face aceasta fara voia omului bolnav. Cand Hristos vroia sa vindece un bolnav, il intreba: "Vrei tu sa te faci sanatos?" Intrebarea poate parea unora drept inutila sau chiar comica, insa prin aceasta se arata faptul ca nici in cele mai evidente nevoi, Hristos nu lucreaza de capul Lui, ci numai si numai cu acordul omului. Dumnezeu ne randuieste neincetat noi si noi prilejuri de a fi buni, de a ne smeri in fata celui de langa noi, de a-i castiga inima cu dragostea noastra, de a arata ca am inteles si noi ceva din Jertfa lui Hristos pe Cruce. Calea lui Hristos este crucea de fiecare zi. Tot timpul vrem sa il schimbam pe cel de langa noi. Nu e bine ca face asa, nu e bine ca ii place acel lucru, nu e bine ca merge acolo, nu e bine ca sta cu acea persoana. Tot timpul suntem cu ochii pe cel de langa noi. Judecam neincetat pe cei pe care ii intalnim in calea noastra, in metrou, in trafic, in lift, la serviciu, acasa si oriunde. Ocupandu-ne mintea cu analizarea celor de langa noi, uitam cu adevarat de noi insine. Cel care isi vede pacatele, nu mai are vreme sa vada pacatele celui de langa el. Sfintii Parinti ne indeamna sa nu il osandim pe aproapele nostru, caci noi ii cunoastem pacatul, dar pocainta nu i-o stim. Asa trebuie sa marturisim: indreptand degetul spre noi, iar nu spre celalalt. Sa fim prieteni cu toti oamenii, dar cu gandul sa petrecem singuri. Sa luam aminte ca nu cumva sa lucram in Biserica cele ce nu sunt ale lui Dumnezeu. Fiecare sa isi vada de ale sale, urmand cuvantul care zice: "Fii egoist intru acestea, vezi-ti doar pacatele tale si ingrijeste-te de ele."