marți, 1 noiembrie 2011

Aniversarea de 2 anisori

Cu patru ani in urma, un inger pazitor a trimis la mine o persoana draga mie, care mi-a adus un exemplar din nr. 777 al revistei Formula AS (pe care il pastrez si acum), in care era scris un articol despre moartea si invierea Bisericii Sfantul Spiridon Vechi, despre nenumaratele minuni ale Sfantului Spiridon si despre ajutorul imediat pe care acesta il da tuturor celor ce se inchina si se roaga cu credinta la icoana sa facatoare de minuni. Din acel articol, mi-au atras atentia in mod deosebit multiplele cazuri de nasteri miraculoase, cu atat mai interesante cu cat s-au intamplat unor persoane publice indragite, din lumea sportului, a televiziunii, a muzicii, cum ar fi Nadia Comaneci, Andreea Marin, Iuliana Marciuc sau Sanda Ladosi. Intrucat si eu eram aspiranta de mult timp la titlul de mamica si incercam de mult timp sa raman insarcinata insa fara succes, chiar dupa multe investigatii, tratamente si interventii facute de medici renumiti, mi-am luat inima in dinti si m-am dus la biserica, sa vorbesc cu preotul paroh, sa-i spun oful si sa-l rog sa ma indrume. Parintele parca ma astepta sa-mi deschida ochii, sa-mi lumineze mintea si sa-mi arate ca trebuie sa-mi schimb modul de viata, de gandire. L-am luat apoi si pe sotul meu cu mine si la randul lui a simtit harul parintelui care a devenit in scurt timp duhovnicul nostru. Acum imi sarut copilasul cel mult dorit, care astazi implineste 2 anisori de cand este pe lume, o adevarata minune a lui Dumnezeu, care mi-a adus cea mai mare bucurie din viata mea. Ii multumesc lui Dumnezeu pentru acest dar divin si Sfantului Spiridon si Maicii Domnului si tuturor sfintilor la care ne-am rugat si-L rog pe Dumnezeu sa-mi ajute sa-mi vad puiul mare, sanatos, sa ne aiba in paza si sa ne ocroteasca. La Multi Ani, copilasul meu iubit !

luni, 24 octombrie 2011

Calmi si fermi

Calmi si fermi - aceasta este deviza lui Cesar de la emisiunea "Cesar si cainii" de pe National Geographic Channel, pentru stapanii de caini, atunci cand acestia corecteaza dresajul animalelor lor. Nu mi-am inchipuit vreodata ca metodele lui Cesar care au dau roade pentru o multime de caini, vor da roade si pentru propriul meu copilas in varsta de aproape 2 ani. Am urmarit cu viu interes ultima emisiune, nu doar pentru faptul ca imi plac animalele si tot ce este legat de ele, ci si pentru faptul ca acolo am gasit raspuns la comportamentul din ultima perioada, al copilului meu. Acum nu ma mai mir atat de tare, pentru ca m-am gandit mai bine si este stiut ca un caine matur are o inteligenta comparabila cu a unui copil de 2 ani iar intre comportamentele lor exista multe similitudini. Astfel, am aflat ca baietelul meu simte ca trebuie sa fie seful in casa, sa domine si asa se explica incordarea, posesivitatea si impotrivirea lui in anumite situatii impuse de noi parintii si de bona iar pentru a-i corecta comportamentul, noi ceilalti trebuie sa actionam in acelasi mod, sa-i implementam aceleasi reguli si sa-i stabilim anumite limite si sa nu-l lasam sa ia el deciziile cele mai importante. La varsta asta, copilul speculeaza orice moment de slabiciune a persoanelor din jurul lui si stie ca acesta este si momentul cand trebuie sa preia puterea si apoi sa o mentina. Totusi, parca nu-mi vine sa cred ca gandeste cand actioneaza asa, ci pur si simplu o face din instinct; la fel fac si cainii. Noi parintii insa si de asemenea si bona, cand il corectam nu trebuie sa fim incordati, agitati sau agresivi - nici macar in limbaj, pentru ca altfel vom genera iritabilitate, frica si agresivitate copilului, prin urmare trebuie sa fim doar calmi si fermi. Punct.

joi, 8 septembrie 2011

Amintiri pentru viitor

Cand peste ani, aceste randuri poate le vom reciti, amintirea clipelor de fata vor lumina chipurile noastre si aduceri aminte vor veni din urma, cu zambetele ultimelor toamne, cu glasurile cristaline de copil, cu privirile limpezi si senine, cu tot ce ne-a bucurat sau intristat in acesti ani si fara indoiala cu legatura noastra, ce va ramane nestearsa.

luni, 15 august 2011

1 an, 9 luni si 7 zile

Un an, noua luni si sapte zile - atat a durat frumoasa perioada in care l-am alaptat pe cel mic. Unii au zis ca sunt o mama eroina, ca foarte putine mame mai ajung in ziua de azi la aceasta performanta. Eu nu mi-am propus pentru alaptare o anumita perioada de timp, am vrut sa fie bine in primul rand pentru copil, atat pentru latura lui psihica, afectiva, emotionala dar si pentru faptul ca laptele matern este cel mai bun si il protejeaza pe copil de multe boli. In acelasi timp insa, am vrut sa fie bine si pentru mine, de aceea am optat pentru intreruperea treptata a alaptatului, fara sa fie nevoie de medicamente si fara disconfort fizic si psihic. Chiar si asa, in ziua intarcarii am plans, m-am gandit ca o sa-i fie greu sa renunte la ceea ce adora cel mai mult, la ceea ce-l calma si-l adormea cu zambetul pe buze. Era o placere si pentru mine sa-mi vad copilul fericit si multumit. In final, m-am consolat cu ideea ca e mult mai usor sa-l determin sa renunte la varsta asta, decat la o varsta mai frageda si asa a si fost. Astfel, pe data de 7 august ne-am luat frumos bagajele si am plecat cu totii la munte, la vila pe care o inchiriasem exclusiv pentru noi. Am luat-o cu noi si pe bona careia i-a revenit ingrata sarcina de a sta cu copilul in primele 4 nopti. Asa a fost foarte bine, daca ramaneam acasa, trezeam toti locatarii din bloc, pentru ca baiatul e un luptator, nu s-ar fi lasat cu una, cu doua si probabil ca m-ar fi intors din planul meu, pentru ca e foarte convingator cand isi propune :) . In sfarsit..., azi noapte a inteles si el ca nu e o gluma si ca trebuie sa-si ia adio de la "titi". Deja mi se pare ca e alt copil, parca s-a mai maturizat, nici nu se mai scoala de cateva ori pe noapte, asa cum facea, ce mai..., orice rau a fost spre bine si totul e bine cand se termina cu bine. Adevarul e ca m-am si rugat sa fie bine si am simtit ca Dumnezeu si Maica Domnului m-au ajutat iar in aceasta zi de Sfanta Maria, nu pot decat sa le multumesc !

sâmbătă, 30 iulie 2011

Focul Sfantului Anton

Am aflat dintr-un documentar despre anumite epidemii, date de "cornul secarei" - o ciuperca fitoparazita ai carei scleroti paraziteaza diferite cereale, mai ales secara. Consumul prelungit de cereale contaminate provoaca o intoxicatie cronica grava, numita "ergotism" sau "focul Sfantului Anton". Inca din antichitate erau cunoscute efectele sclerotilor de secara, mai ales asupra femeilor gravide. Hipocrate a fost primul care a observat efectul abortiv al fainii de secara. Alti bolnavi aveau halucinatii; termenul de "varcolaci" a aparut in urma viziunilor unor bolnavi afectati de "focul sfant" sau "boala celor care ard". In Evul Mediu, vindecari se obtineau prin pelerinaje la Altarul Sfantului Anton care se gasea intr-o regiune a Frantei care nu era contaminata cu ciuperca Claviceps purpurea. Cei care participau la pelerinaj nu mai consumau o perioada de timp cereale infersate si apareau vindecari miraculoase. In epoca moderna, tendinta recenta de a consuma alimente naturale crude a avut si ea urmari nedorite. Astfel, in Germania au fost inregistrate cazuri de otravire cu ergot din Musli, un produs utilizat pentru micul dejun, care contine secara nefiarta. Datorita continutului ridicat de alcaloizi toxici din cornul secarei (ergotamina, ergotinina, etc.), proportia maxima admisa este de 0,1 % in graul alimentar si 0,05 % in faina.

joi, 23 iunie 2011

Ce zic zodia si ascendentul

Ca mama varsator, imi voi incuraja mereu copilul sa fie liber si independent. Casa probabil va fi plina cu "operele de arta" ale micutului, proiecte artistice originale si neterminate si multe alte obiecte interesante, colorate si ciudate. Ok, sunt de acord, numai sa nu inceapa sa deseneze pe pereti cum faceam eu cand eram mica, de a trebuit sa zugraveasca ai mei tot apartamentul in care locuiam; dar stiti vorba aia: de ce ti-e frica nu scapi, asa ca..., eh, om trai si-om vedea la momentul respectiv. Oricum, pentru mine formele de manifestare, explorare si auto-descoperire inseamna numai copilarie si tinerete, deci, nimic spectaculos in sensul de gresit sau exagerat. Mai dificil o sa fie pentru barbatu-meu sa accepte. De asemenea, ii voi incuraja abilitatea de a gandi, de a progresa si de a gasi singur solutii pentru problemele lui. Ii voi servi drept model pentru a privi mereu in viitor, mai degraba decat sa ramana blocat in trecut sau prezent. Ca mama cu ascendent in Capricorn, voi fi atenta sa imi invat copilul sa fie disciplinat si organizat la fel cum sunt si eu si nu voi accepta niciodata lenea sau delasarea lui. In ceea ce-l priveste pe prichindel, proverbul acela care spune ca "apele linistite sunt cele mai adanci", il descrie foarte bine pe copilul meu Scorpion. Desi poate parea foarte calm, dincolo de suprafata se pot petrece foarte multe lucruri in mintea si sufletul lui. Este foarte voluntar, pasional si intens iar nevoia lui de a se simti in siguranta il va face sa preia controlul, nu doar asupra lui insusi ci si a celor din jur. Una dintre nevoile lui primare este cea a unei conexiuni emotionale puternice si durabile, dar, in mod pervers, el testeaza in permanenta durabilitatea acestei conexiuni, constient sau nu ca o face. Copilul scorpion se lasa foarte greu descifrat si nu va da voie la nimeni sa-i stie toate gandurile lui secrete. Tanjeste in permanenta sa afle misterele vietii si are o iscusinta deosebita in a intelege motivatiile celorlalti. Este foarte usor pentru copilul Scorpion sa se scufunde intr-un comportament obsesiv, razbunator si manipulator, asa ca eu ca parinte va trebui sa ma asigur ca il voi invata de mic importanta iertarii, cat si a relatiilor echilibrate cu cei din jur. Avand ascendentul in Balanta, nu trebuie sa fie pedepsit prin metode prea severe, ci mai degraba indrumat si sfatuit, lucruri pe care el le va aprecia foarte mult. In caz contrar, va deveni groaznic de incapatanat si nu voi mai putea obtine nimic de la el. Voi exploata faptul ca ii place natura in laturile ei artistice si ca are o afectiune deosebita pentru animale, ca si mine de altfel, deci va fi o placere pentru amandoi sa ne indreptam atentia spre acestea.

vineri, 6 mai 2011

Reguli de viata implinita

Astazi m-am amuzat si m-am si felicitat in acelasi timp, cand am descoperit ca intre cele 20 de reguli de viata despre care expertii spun ca, daca cineva reuseste sa asimileze macar 10 pentru a avea o viata de buna calitate, am regasit cateva reguli, dupa care flerul meu propriu si personal m-a indemnat sa ma ghidez in viata. Nu voi afisa aici decat 3 dintre ele, care au contat mai mult pentru mine. Una dintre acestea este sa nu abandonez cele mai bune 3 prietene in viata, Intuitia, Naivitatea si Credinta. O alta spune ca lacrimile sunt naturale, prin urmare, e ok sa sufar, sa ma lamentez si sa continui iar conform celei de-a treia, unica persoana care va fi cu mine toata viata, sunt chiar eu. Sunt interesante si celelalte reguli insa daca cineva vrea sa le afle, sa-mi scrie si i le voi trimite.

miercuri, 20 aprilie 2011

Viata dulce si amara

"O lupta-i viata; deci te lupta / Cu dragoste de ea, cu dor" . Asa scria George Cosbuc in poezia "Lupta Vietii". Aceste versuri mi-au placut asa de mult cand eram mica, ca le-am folosit ca motto, pe prima pagina a fiecarui caiet nou de limba romana, in scoala generala. Urmez si acum indemnul poetului, insa cu trecerea anilor, lupta e tot mai anevoioasa, oboseala isi spune cuvantul sau poate ca-i un semn ca am inceput sa imbatranesc. Totusi nu vreau sa cedez si pentru aceasta, adaug aici si urmatoarele versuri, din poezia amintita mai sus, ca sa le gasesc usor si sa le recitesc, atunci cand simt ca ma lasa puterile : "Oricare-ar fi sfarsitul luptei, / Sa stai luptand, caci esti dator. / Traiesc acei ce vreau sa lupte; / Iar cei fricosi se plang si mor. / De-i vezi murind, / Sa-i lasi sa moara, / Caci moartea e menirea lor." Sa ne-ajute Dumnezeu sa ne ducem crucea, asa cum ne-a dat-o fiecaruia dintre noi, sa nu ne plangem, ci sa-I multumim si sa ne bucuram de ceea ce ne-a dat. Sa trecem cu bine de Saptamana Patimilor pe care le traim si noi si sa ne bucuram apoi de sarbatoarea Invierii si de Sfintele Pasti.

marți, 1 martie 2011

Ganduri la inceput de primavara

In primul rand, urez "La multi ani" pentru toata familia, pentru ca fiecare aniversam ceva astazi, in prima zi de primavara: eu si sotul am implinit 8 ani de casnicie sau caznicie cum ar zice unii... iar piticul nostru a implinit 1 an si 4 luni de cand este pe lume. Pe vremea studentiei mele circula o vorba: primii 10 ani sunt grei pana ajungi in anul 3. Mie mi se adevereste astazi vorba asta; cand eu si sotul o sa aniversam 10 ani impreuna, piticul o sa aiba deja 3 ani si speram ca tot greul va fi trecut atunci, o sa ne intelegem altfel, fiind mai maturi si mai intelepti... ; eheee, vise dar cu putin efort si noroc poate ca vor fi si realizabile. In al doilea rand suntem la inceputul postului Pastelui si nutresc dorinta de a putea fi mai buna, mai toleranta, sa am pace si intelegere cu toata lumea dar mai ales cu membrii familiei mele, sa ne rastignim si noi inimile pentru aproapele nostru, precum si Domnul nostru Iisus Hristos s-a rastignit pentru noi, sa invieze apoi si sufletele noastre si sa traim impreuna bucuria invierii de Sfintele Pasti.

joi, 3 februarie 2011

Coincidenta ciudata !!!???

Am primit pe mail urmatoarele informatii : "Anul acesta sunt 4 date neobisnuite - 1/1/11, 1/11/11, 11/1/11 si 11/11/11. Alegeti ultimele doua cifre ale anului nasterii dumneavoastra si adaugati varsta pe care o veti implini anul acesta... Vedeti ce rezulta... Faceti acelasi lucru si pentru alte persoane. Veti descoperi ceva foarte ciudat...". Eu am facut mai intai pentru mine si mi-a iesit suma 111, apoi am facut si pentru alte 4 persoane apropiate mie si mi-a iesit aceeasi suma, cu toate ca implinim varste diferite si suntem nascuti in ani diferiti. Am facut si pentru baietelul meu si mi-a iesit suma 11. E intr-adevar o ciudatenie ! Ba nu, de fapt e un exercitiu de gandire...
 
blogarama.com Directory of Personal Blogs BlogCatalog.ro