Brioşe cu dragoste si cocktail făcute ca la carte de Ştefan la 10 ani

Pisicia Pufi-Imaculata şi rolul ei în povestea ''Prinţesa şi bobul de ma...

Gândul de azi: FERICIRE în CER

Azi, am făcut pomenirea moşilor şi strămoşilor noştri, de ziua lor, în SFÂNTA BISERICĂ şi tot azi vă mai las VISUL-TESTAMENT: Pe CRUCEA mea, vreau să se scrie aşa:

''Am trait cu SPERANŢA, CREDINŢA şi IUBIREA şi mi-am găsit PACEA, FERICIREA şi BUCURIA în CER cu DUMNEZEU'' . Amin !

...şi tot azi, pentru că am devenit MAI MULT decât OPTIMISTĂ, fac şi o rectificare în STATUSUL blogului: Speranţa NU moare NICI ea ultima, pentru că e CEVA şi anume CREDINŢA mai mult decât ea şi mai e şi ALTCEVA deasupra lor şi anume IUBIREA dar aceasta nu moare niciodată... sper... şi din nou m-am întors la SPERANŢA, care a fost PRIMA dar IUBIREA o întoarce... mereu... ! :)

…iar azi, de ziua Îngerilor şi a ta, Mama...

...mi-aş dori să petrec cu voi in Cer  şi-ţi scriu cum îţi scria prietena ta, Doamna Maria, în cartea sa : ''Puica, Puica, / Stea din Cer, / Veghează-ne / Şi la toţi urează-ne / Să fim veseli şi în gând / Cum erai tu pe pământ''... şi aş vrea... ,,Să ştii, măicuţa mea,/ Că port icoana ta,/ În fiecare gând,/ Oriunde, şi oricând, / Te-aud cum îmi cântai, / Te văd cum îmi zâmbeai, / Şi-ţi văd şi lacrima din ochi / Când uneori mă dojeneai, / Aş vrea să mă mai cerţi, / Aş vrea să mă mai ierţi,/ Şi-n mângâierea ta,/ Să-ţi simt iar Dragostea / Să-mi pară că îmi eşti / Şi azi alăturea,/ Şi să m-auzi că-ţi mulţumesc, măicuţa mea... ‘’ Te iubesc  până la Cer şi-ţi dăruiesc  înapoi ''Ultimul clopoţel'' (pentru elevi) : ''Acum în prag de despărţire / Vă iert pe toţi şi vă urez / S-aveţi în viaţă fericire ! / Să făuriţi ce n-aţi putut / În primăvara vieţii voastre./ Plecaţi în zbor spre zări albastre / Cu gânduri mari, / Cu fruntea sus...'' / Să ne-ntâlnim după un deceniu / Cu visul vostru ''Împlinire'' / Să ne privim senini în faţă / Să ne transmitem ''Fericire'' / Acum când laşi copilăria, / Când te desparţi de ea, / Când uniforma a rămas mică / Vrei a o mai purta... / Priveşti duios şi la emblema / Ce-atârna într-un bold / Şi la colegul tău de bancă / Ce-ades îţi da imbold... / Te uiţi în jur... / Nu-ţi vine-a crede / Că totul a trecut; / Că eşti de-acum matur / Că faci întâiul pas / În viaţa ce te-aşteaptă / După un ''bun rămas''.../ Din gândul tău te smulge / Un glas duios şi subţirel / Ce-ţi aminteşte clipa / ,,Ultimului clopoţel''

Sper să sper că sper...

Sper să sper că ştiu deja
Ce se-ntâmplă-n mintea mea,
Sper să sper c-am înţeles
Că totu-n viaţă are sens,
Sper să sper că voi putea
Să trăiesc cu Dragostea,
Sper să sper cum am crezut
Că nimic nu am pierdut,
Sper să sper că SPERANŢA mea
Nu va muri nici ea cândva...

Ce gând m-a purtat şi căruia i-am slujit ?!

…şi din nou, gândul meu, care este mai puternic decât mine, mă îndeamnă să fac BINE !

Luni, de ziua mea, după ce am plecat de acasă, eu pe trotinetă şi Ştefan pe bicicletă, am fost (tele)ghidaţi  pe Drumul Şcolii, prin Parcul Cişmigiu, apoi pe Calea Victoriei spre Biserica Sf. Spiridon Vechi şi în final spre ‘’Parcul Tineretului’’, în loc de ‘’Lumea Copiilor’’ în care voiam să ajungem iniţial şi toate acestea nu întâmplător… !

În parc ne-am plimbat, am râs şi ne-am distrat, apoi ne-am aşezat pe o bancă.

A venit şi a intrat în vorbă cu noi o doamnă, pe cât de drăguţă, pe atât de misterioasă, care ne-a îndrăgit din prima clipă, ne-a complimentat şi ne-a dat câteva poveţe înţelepte referitoare la supărările inutile din viaţa aceasta. Ne-am pupat şi ne-am îmbrăţişat de parcă ne cunoşteam dintotdeauna.

Pe drumul spre casă, ne-am oprit să ne tragem sufletul puţin, eu pe o bancă şi Ştefan la joacă, împreună cu un băiat, pe care l-a găsit căţărat pe un fel de panou înclinat - pe care şi Ştefan l-a considerat interesant şi l-a escaladat.

De data aceasta, a venit şi a intrat în vorbă cu mine un bărbat, care parcă ştia că alunecasem cu gândul pe o pantă greşită şi m-a îmbărbătat. Mi-a sărutat mâna şi a plecat. M-am uitat la copii şi am văzut cum stăteam: ei sus şi eu jos.

Aşa s-a terminat şi lecţia aceea şi am plecat, de data asta, eu pe bicicletă şi Ştefan pe trotinetă.

Acasă, am primit următoarele mesaje :

’’Să ai curaj să rişti pentru adevărul din inima ta, dar să nu te minţi când îl asculţi’’(Octavian Paler). 

’’Istorie se cheamă ceea ce s-a întâmplat cu adevărat, nu ceea ce am vrea să se fi întâmplat’’ (Nicolae Iorga).

Apoi, gândul meu m-a îndemnat să citesc (din nou) din cartea ’’Rostul  încercărilor’’ a părintelui Arsenie Boca în care sunt scrise urmatoarele mesaje: 

’’Tinere, ţie îţi zic, scoală-te!’’, respectiv  ’’Copii  înţelepţi  şi ’’înţelepţii’’ fără sens’’, cu  trimitere la Evanghelia de la Luca 10, 17-24 – din Cartea pe care am mai deschis-o şi ascultat-o undeva, cândva... şi care mi-a umplut inima de bucurie !

După toate aceste întâmplari ’’ciudate’’, nu pot afirma decât : Doamne, mari sunt minunile Tale! :)

''FERICIRE!'' - cuvânt magic dar nu o iluzie...

...''Fericirea'' e-n orice lucru mic
   Ce îţi apare mare,
   Poate fi într-o floare
   Privită cu drag
   Şi care-ţi dă o stare
   Aproape de extaz...
   Poate fi şi-ntr-un zâmbet,
   Ori un gest de gingăşie
   Şi nimic nu te opreşte, ca aşa să fie!
   Într-un răsărit de soare,
   Sau chiar un crepuscul,
   Într-un fir de iarbă,
   Într-un ghiocel, sau un mieluşel,
   Chiar într-un căţeluş, o închipuire
   Şi-atunci cuvântul magic
   Devine ''Fericire!''...

...de la MAMA, cu DRAGOSTE, pentru noi, ei, voi...

Să gândim BINE !!!

''Cândva nu vom mai avea nevoie de cuvinte. Limbajul sufletului se înţelege peste tot în natură. Suntem ceea ce gândim (sănătoşi, bolnavi, fericiţi, nefericiţi). Gândurile sunt coroană de spini sau de flori pe capul fiecăruia. Ele descarcă o anumită chimie în corp. Orice emoţie negativă blochează celulele sistemului imunitar şi ne lasă organismul fără apărare pentru câteva ore sau chiar ani. Stresul este moartea celulei. E drept că unele celule nervoase se refac printr-o gândire constructivă, optimistă, dar e nevoie de muncă personală. Orice boală trebuie tratată cu înţelegere, compasiune şi nu cu revoltă, deoarece unele suferinţe le primim ca lecţii, iar altele au cauze spirituale (egoism, invidie, răzbunare, stres, frică etc.).
Fără Dumnezeu nu există bucurie autentică, iar prezenţa Lui se simte la tot pasul. De la sufletele care ne apar în Calea ce-o avem de parcurs, până la natura care mângâie simţurile într-o doxologie nemărginită. Cea mai mare minune este să iubeşti toţi oamenii. Şi nu putem împărtăşi celuilalt ceea ce nu suntem încă. Cred că nu ne lipsesc informaţiile, ci experienţele. Viaţa nu este o formulă matematică general valabilă, ci trăire în Duh şi în Adevăr.
In esenţa lor toate lucrurile din lume sunt bune, întrebuinţarea este uneori greşită. Tot ce există este bun şi orice cădere scoate la lumină ceva folositor. Creştinismul şi din păcat scoate virtute. Când iertăm, nu doar sufletul nostru se simte uşurat, ci mai ales sufletul celui pe care îl iertăm. Intoarce-te în tine de oriunde ai fi şi primeşte-te, iartă-te.
Viaţa se trăieşte, nu se caută, nu se învaţă. Trăieşte adevărul, bucuria şi iubirea. Ele se află acolo unde eşti. Liniştea nu este într-un loc, ci într-un mod de a fi. Sunt două zile în care nu mai putem face nimic: ieri şi mâine. Prezentul este timpul mântuirii. Amânarea înseamnă niciodată. Un om valorează atât cât iubeşte. Restul e poveste.
Verbul meu este în inimă şi pulverizează iubire spre voi. E nevoie să înţelegem că nu am fost creaţi de Dumnezeu ca să suferim, ci ca să ne întâlnim cu El într-o poveste de iubire. Unică. în ochii tăi este soare când iubeşti. Iar ca să ajungi la fericire nu ai nevoie de hartă, ci de prezenţă, de tine.
Descoperă sau redescoperă Iubirea Tatălui Ceresc! Să ai grijă de sufletul tău!''
Ieromonah Hrisostom Filipescu - ''Ascultă, Priveşte, Atinge'' (www.crestinortodox.ro)

SFÂRŞIT !?!

Dragilor, indiferent de ce se va întâmpla de acum înainte, să ştiţi că v-am iubit !
Sper că am ajuns la SFÂRŞIT !

Trăiţi cu SPERANŢA, CREDINŢA şi IUBIREA ! 🌟🙏❤️

''...Tu, Iubire, spune-le: ce-a fost, nu s-a pierdut...!''

   ''Ori te-or asculta, ori nu, tu, fiul omului, să nu te temi de ei şi de vorbele lor să nu te sperii; deşi ei vor fi pentru tine spini si ciulini, ai să trăiesti între ei, ca intre scorpii; să nu te temi de vorbele lor, să nu te sperii, ci să le spui cuvintele Mele, ori te-or asculta, ori nu te-or asculta'' (Iezechiel 2, 3-7).
   ''Tradarea misiunii preotului sau chiar şi numai împlinirea ei cu nepăsare (Ieremia 8, 11), iţi pune asupra ta sângele oamenilor care mor pedepsiţi cu dreptate pentru păcatele lor, dar cu ei te pierzi si tu. ''Iar dacă tu ai prevenit un păcătos să se abată de la calea lui si el nu s-a abătut, atunci el va muri pentru păcatele lui, iar tu ţi-ai mântuit viaţa''. (Iezechiel 33, 9)
   Cine are minte, să ia aminte!''
   ''O întrebare iubirii''
   ''Căci  Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât şi pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat (spre jertfă), ca oricine crede întru El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică'' (Ioan 3, 16).
   De ce L-a dat Dumnezeu pe Fiul Său Iisus ca jertfă, şi încă Jertfă pe Cruce?
   Pentru că singurul grai care mai poate răzbi la inima oamenilor, s-a dovedit că nu mai rămâne altul decât jertfa cuiva pentru ei.
   Când moare cineva pentru tine, pe acela nu-l poţi uita niciodată.
   La începutul unuia dintre războaie, ieşise o lege că poţi lipsi de la război dacă îţi găseşti un înlocuitor. Greu de găsit un înlocuitor de la moarte...
   Ne frământă întrebarea:
   Dacă  aşa de mult ne iubeşte Dumnezeu, cum se face că viaţa aceasta e aşa de apăsată de tot felul de încercări? Sau punând întrebarea cu cuvintele Scripturii: De ce ''pe cel pe care-l iubeşte Dumnezeu îl ceartă, iar pe cine-l primeşte îl bate?''
   Cu alte cuvinte, dacă aşa de mult ne iubeşte Dumnezeu, de ce-i viaţa noastră aşa de necăjită?
   Fiindcă ''pe cât sunt de departe răsăriturile de apusuri, aşa sunt de departe judecăţile Mele de judecăţile voastre'' - zice Domnul (Isaia 55, 8-9)...
...Noi, cât suntem înfăşuraţi în trup, suntem destul de legaţi într-o înţelegere trupească a vieţii, suntem prunci cu înţelegerea. Dar când vom scăpa de muritorul acesta de pe noi, atunci cu mare recunoştinţă vom zori a mulţumi lui Dumnezeu pentru toate încercările la care ne-a supus cât eram în lume.
   Trebuie, prin urmare, să lungim vederea (înţelegerii) până dincolo de zarea vieţii acesteia şi în cealaltă împărăţie, că altfel nu putem pricepe nevoile vieţii acesteia şi nepricepând-o pe aceasta, pe cealaltă n-o putem răbda. Dar dacă o înţelegem aşa cum este, pe una în legătură cu cealaltă, ne întărim cu răbdarea şi atunci, oricum ar fi de necăjită viaţa, aceasta capătă o valoare nepreţuită. Şi atunci se întâmplă un lucru minunat: omul iubeşte necazurile şi pe toţi cei ce-l necăjesc îndeosebi. De acum creştinul stă liniştit pe conducerea lui Dumnezeu şi vede că orice cruce a vieţii sale este o mărturie a iubirii părinteşti a lui Dumnezeu, orice cruce este o treaptă a desăvârşirii.
   Deci, dacă des ne împărtăşim cu Sfânta Jertfă a Domnului, ne împărtăşim cu Taina iubirii supreme a lui Dumnezeu, împărtăşire care printre alte daruri are şi pe aceasta: că ne ridică de la înţelegerea pruncească a vieţii, la înţelegerea pe care o avea Iisus, în temeiul căreia Îi suntem următori convinşi şi liniştiţi, oricât de neliniştită ar fi marea vieţii de aici. La cârma Bisericii e Tatăl nostru.
   Ştim Cui credem şi ştim Cine-i la cârmă.''

(''Rostul încercărilor'' - Părintele Arsenie Boca)