joi, 31 ianuarie 2019

Să gândim BINE !!!


''Cândva nu vom mai avea nevoie de cuvinte. Limbajul sufletului se înţelege peste tot în natură. Suntem ceea ce gândim (sănătoşi, bolnavi, fericiţi, nefericiţi). Gândurile sunt coroană de spini sau de flori pe capul fiecăruia. Ele descarcă o anumită chimie în corp. Orice emoţie negativă blochează celulele sistemului imunitar şi ne lasă organismul fără apărare pentru câteva ore sau chiar ani. Stresul este moartea celulei. E drept că unele celule nervoase se refac printr-o gândire constructivă, optimistă, dar e nevoie de muncă personală. Orice boală trebuie tratată cu înţelegere, compasiune şi nu cu revoltă, deoarece unele suferinţe le primim ca lecţii, iar altele au cauze spirituale (egoism, invidie, răzbunare, stres, frică etc.).
Fără Dumnezeu nu există bucurie autentică, iar prezenţa Lui se simte la tot pasul. De la sufletele care ne apar în Calea ce-o avem de parcurs, până la natura care mângâie simţurile într-o doxologie nemărginită. Cea mai mare minune este să iubeşti toţi oamenii. Şi nu putem împărtăşi celuilalt ceea ce nu suntem încă. Cred că nu ne lipsesc informaţiile, ci experienţele. Viaţa nu este o formulă matematică general valabilă, ci trăire în Duh şi în Adevăr.
In esenţa lor toate lucrurile din lume sunt bune, întrebuinţarea este uneori greşită. Tot ce există este bun şi orice cădere scoate la lumină ceva folositor. Creştinismul şi din păcat scoate virtute. Când iertăm, nu doar sufletul nostru se simte uşurat, ci mai ales sufletul celui pe care îl iertăm. Intoarce-te în tine de oriunde ai fi şi primeşte-te, iartă-te.
Viaţa se trăieşte, nu se caută, nu se învaţă. Trăieşte adevărul, bucuria şi iubirea. Ele se află acolo unde eşti. Liniştea nu este într-un loc, ci într-un mod de a fi. Sunt două zile în care nu mai putem face nimic: ieri şi mâine. Prezentul este timpul mântuirii. Amânarea înseamnă niciodată. Un om valorează atât cât iubeşte. Restul e poveste.
Verbul meu este în inimă şi pulverizează iubire spre voi. E nevoie să înţelegem că nu am fost creaţi de Dumnezeu ca să suferim, ci ca să ne întâlnim cu El într-o poveste de iubire. Unică. în ochii tăi este soare când iubeşti. Iar ca să ajungi la fericire nu ai nevoie de hartă, ci de prezenţă, de tine.
Descoperă sau redescoperă Iubirea Tatălui Ceresc! Să ai grijă de sufletul tău!''
Ieromonah Hrisostom Filipescu - ''Ascultă, Priveşte, Atinge'' (www.crestinortodox.ro)

marți, 15 ianuarie 2019

SFÂRŞIT !?!

Dragilor, indiferent de ce se va întâmpla de acum înainte, să ştiţi că v-am iubit !
Sper că am ajuns la SFÂRŞIT !

Trăiţi cu SPERANŢA, CREDINŢA şi IUBIREA ! 🌟🙏❤️

luni, 14 ianuarie 2019

''...Tu, Iubire, spune-le: ce-a fost, nu s-a pierdut...!''

   ''Ori te-or asculta, ori nu, tu, fiul omului, să nu te temi de ei şi de vorbele lor să nu te sperii; deşi ei vor fi pentru tine spini si ciulini, ai să trăiesti între ei, ca intre scorpii; să nu te temi de vorbele lor, să nu te sperii, ci să le spui cuvintele Mele, ori te-or asculta, ori nu te-or asculta'' (Iezechiel 2, 3-7).
   ''Tradarea misiunii preotului sau chiar şi numai împlinirea ei cu nepăsare (Ieremia 8, 11), iţi pune asupra ta sângele oamenilor care mor pedepsiţi cu dreptate pentru păcatele lor, dar cu ei te pierzi si tu. ''Iar dacă tu ai prevenit un păcătos să se abată de la calea lui si el nu s-a abătut, atunci el va muri pentru păcatele lui, iar tu ţi-ai mântuit viaţa''. (Iezechiel 33, 9)
   Cine are minte, să ia aminte!''
   ''O întrebare iubirii''
   ''Căci  Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât şi pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat (spre jertfă), ca oricine crede întru El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică'' (Ioan 3, 16).
   De ce L-a dat Dumnezeu pe Fiul Său Iisus ca jertfă, şi încă Jertfă pe Cruce?
   Pentru că singurul grai care mai poate răzbi la inima oamenilor, s-a dovedit că nu mai rămâne altul decât jertfa cuiva pentru ei.
   Când moare cineva pentru tine, pe acela nu-l poţi uita niciodată.
   La începutul unuia dintre războaie, ieşise o lege că poţi lipsi de la război dacă îţi găseşti un înlocuitor. Greu de găsit un înlocuitor de la moarte...
   Ne frământă întrebarea:
   Dacă  aşa de mult ne iubeşte Dumnezeu, cum se face că viaţa aceasta e aşa de apăsată de tot felul de încercări? Sau punând întrebarea cu cuvintele Scripturii: De ce ''pe cel pe care-l iubeşte Dumnezeu îl ceartă, iar pe cine-l primeşte îl bate?''
   Cu alte cuvinte, dacă aşa de mult ne iubeşte Dumnezeu, de ce-i viaţa noastră aşa de necăjită?
   Fiindcă ''pe cât sunt de departe răsăriturile de apusuri, aşa sunt de departe judecăţile Mele de judecăţile voastre'' - zice Domnul (Isaia 55, 8-9)...
...Noi, cât suntem înfăşuraţi în trup, suntem destul de legaţi într-o înţelegere trupească a vieţii, suntem prunci cu înţelegerea. Dar când vom scăpa de muritorul acesta de pe noi, atunci cu mare recunoştinţă vom zori a mulţumi lui Dumnezeu pentru toate încercările la care ne-a supus cât eram în lume.
   Trebuie, prin urmare, să lungim vederea (înţelegerii) până dincolo de zarea vieţii acesteia şi în cealaltă împărăţie, că altfel nu putem pricepe nevoile vieţii acesteia şi nepricepând-o pe aceasta, pe cealaltă n-o putem răbda. Dar dacă o înţelegem aşa cum este, pe una în legătură cu cealaltă, ne întărim cu răbdarea şi atunci, oricum ar fi de necăjită viaţa, aceasta capătă o valoare nepreţuită. Şi atunci se întâmplă un lucru minunat: omul iubeşte necazurile şi pe toţi cei ce-l necăjesc îndeosebi. De acum creştinul stă liniştit pe conducerea lui Dumnezeu şi vede că orice cruce a vieţii sale este o mărturie a iubirii părinteşti a lui Dumnezeu, orice cruce este o treaptă a desăvârşirii.
   Deci, dacă des ne împărtăşim cu Sfânta Jertfă a Domnului, ne împărtăşim cu Taina iubirii supreme a lui Dumnezeu, împărtăşire care printre alte daruri are şi pe aceasta: că ne ridică de la înţelegerea pruncească a vieţii, la înţelegerea pe care o avea Iisus, în temeiul căreia Îi suntem următori convinşi şi liniştiţi, oricât de neliniştită ar fi marea vieţii de aici. La cârma Bisericii e Tatăl nostru.
   Ştim Cui credem şi ştim Cine-i la cârmă.''

(''Rostul încercărilor'' - Părintele Arsenie Boca)

duminică, 13 ianuarie 2019

Discutia de seara...

....
- Lucrurile nu sunt intotdeauna ceea ce par a fi...
- Eu cred ca esti o mama buna!
- Asa ma vezi tu, dar daca sunt rea?
- Cum adica?
- Intotdeauna, daca vrei sa afli raspuns la o intrebare, asculta-ti inima si sa te rogi la Dumnezeu si la Maica Domnului si la ceilalti Sfinti, sa-ti descopere daca ceea ce-ti spune inima este Adevarat sau Fals, nu te grabi sa tragi concluzii pripite...!
- Mie imi spune ca femeile nu stiu nimic despre barbati...
- ...si reciproca e valabila...
- Ah, da, ca in cartea aceea "Ce stiu barbatii despre femei", in care sunt doar pagini albe, nescrise...
- Exact asa...!
........
- Mama, ce inseamna Apocalipsa?
- Dar de unde ai auzit tu cuvantul acesta?!
- Nu stiu, imi vin tot felul de cuvinte in minte...
- Nu cumva de la desenele alea animate la care te uiti tu?... Inseamna Sfarsitul Lumii. Scrie si in Biblie despre asta, poti sa o recitesti si vei afla Adevarul. Unele lucruri poate nu le intelegi de la prima citire.
- Eu nu am inteles nimic din Biblie.
- Asta pentru ca ai citit superficial.
- Ce inseamna superficial?
- Adica la suprafata, nu ai aprofundat ceea ce scrie acolo.
- Mi-a zis odata doamna la scoala ca sunt superficial... Deci, daca eu vad cifra 2, trebuie sa ma uit mai bine la ea, ca sa vad si altceva?
- Daca te uiti si vezi doar cifra 2, nu e mare lucru, dar daca intelegi ca 1+1=2, atunci e altceva...
- Ahaaa, am inteles...!
..........
- Ce e asta in capul meu?
- Ce? Ia, sa vad si eu!
- E o sarma, parca ar fi un transmitator ! Nu cumva, vrea cineva sa-mi citeasca gandurile?
- Ti-am pus-o eu...! Vreau sa aflu totul despre tine ! te-am pacalit ! ti-au pus-o colegii tai de facultate !
- Ma duc sa o arunc !!!
.........
- Mami, imi mai spui o poveste, te rog?
- Gata cu povestile pe anul asta! Acum tacem si spunem rugaciunile in gand.
- Oh!... Te iubesc!
- Si eu te iubesc! Hai, Noapte buna! 😍
- Noapte buna! Vise placute ! 😍

joi, 10 ianuarie 2019

Mesaje subliminale !


Acum câteva zile, îi spuneam soţului meu, simţind  o oarecare teamă dar şi  plăcere şi încântare, că mi se întâmplă ceva extraordinar şi ciudat în ultima vreme şi că primesc tot felul de mesaje subliminale şi că am ajuns la concluzia că fiecare dintre noi, trăieşte în propria lui realitate, independent de ceilalţi, după puterea gândurilor pe care le transmitem in univers. Singurul lui răspuns a fost: ’’aha...’’- care nu prea m-a lămurit, aşa că am continuat să caut şi alte răspunsuri, mai ales pentru faptul că primesc în continuare astfel de mesaje. Şi după cum se ştie, cine caută găseşte, iar azi am descoperit că ceea ce am concluzionat, se află deja relatat  în următorul material:
"Legea Rezonantei" sau "Legea Atractiei", care sta la baza credintei in puterea mesajelor subliminale, este bazata pe concepte ezoterice. "Legea Atractiei" sustine ca noi suntem creatorii propriei noastre realitati intr-un mod absolut si impartial. Se spune ca atunci cand ne dorim ceva cu toata puterea sufletului nostru, tot universul conspira ca noi sa obtinem ceea ce ne dorim. Nu ar exista o fiinta suprema personala (Dumnezeu), ci doar niste forte impersonale, pe care le putem influenta in chip mecanic, fara un efort prea mare, indiferent de moralitatea dorintelor pe care urmarim sa ni le implinim.’’
Gândul la care am ajuns mă cam sperie, întrucat nu e în deplină concordanţă cu credinţa creştin-ortodoxă întru Unul Dumnezeu !?!...
...şi continuam... :
’’Cand ne dorim ceva, creierul nostru emite unde electromagnetice. Aceste unde intra in rezonanta cu altele, de acelasi fel, atragand asupra noastra influente benefice. Cu cat ne dorim mai mult un lucru, cu atat influentam evenimentele din jurul nostru, spre a implini lucru dorit. Insa, pentru ca de cele mai multe ori nu putem trece de barierele psihologice, adica nu credem in faptul ca putem influenta evenimentele sau mediul inconjurator, nestiind ce putere are creierul nostru, apelam la mesaje subliminale, care ne ajuta sa depasim aceste bariere. Aceste mesaje ne ajuta sa ne programam creierul in asa fel incat sa influenteze evenimentele din jurul nostru si sa ne ajute sa ne implinim dorintele.
Cei care vand "mesaje subliminale personalizate" spun ca cel mai potrivit moment pentru ascultarea mesajului subliminal este seara, inainte de culcare, sau dimineata, imediat dupa trezire. Prin expunerea zilnica la mesajul respectiv, subconstientul isi face singur treaba, iar rezultatele se pot vedea intr-o luna.
Vanzatorii de "mesaje subliminale" concluzioneaza: "Ne putem indeplini cele mai fierbinti dorinte cu ajutorul mesajelor subliminale!"
Mesajele subliminale constituie o serie de stimuli (vizuali si auditivi) care au puterea de a influenta psihicul si comportamentul uman, desi nu sunt perceputi in mod constient. Aceste mesaje sunt atat de scurte incat, odata transmise, creierul nu le poate depista in mod constient. Deci, prin mesajele subliminale, creierul primeste anumite informatii fara a le mai putea refuza, deci fara discernamant.
Desi mesajele subliminale se gasesc la tot pasul, iar mai ales in mass-media, unde reclamele sunt realizate cu un substrat psihologic tot mai sofisticat, este inca discutabila puterea acestora de a ne influenta in mod decisiv hotararile si comportamentul. Precum vom vedea, puterea acestor mesaje de a ne influenta in mod semnificativ anumite hotarari atarna mult de trasaturile de caracter pe care le avem, de patimile si dorintele noastre.
Se doreste o programare constienta a vietii, insa, pentru ca acest lucru este mult mai greu de implinit, se recurge la o programare subconstienta a acesteia. Mesajele subliminale actioneaza precum sugestiile hipnotice. Cand, prin hipnoza, este activata emisfera dreapta a creierului nostru, care este alocata subconstientului, cea stanga este cumva "deconectata". Apoi, deoarece emisfera dreapta este influentabila, sugestiile care intra in aceasta devin comportamente. Deci, prin influentarea subconstientului, mesajele subliminale audio devin comportamente.
De-a lungul timpului, mai multe studii au fost efectuate in clinici. Prin mesaje subliminale s-au obtinut rezultate vizibile in relaxarea nervoasa, in atenuarea durerii, in eliberarea tensiunilor sexuale, in dobandirea unei gandiri pozitive, in realizarea unor performante sportive, in cresterea increderii in sine, in reducerea depresiei, in tratarea alcoolismului, in scaderea greutatii corporale, in ameliorare semnificativa a rezultatelor scolare etc.
Vanzatorii de mesaje subliminale predica astfel: "Tot ceea ce spiritul constient poate percepe se poate realiza, cu vointa si cu perseverenta, folosind mesajele subliminale." Astfel, mesajele subliminale au ajuns sa fie folosite, in mod constient, spre a obtine anumite stari sau lucruri. Precum am amintit la inceput, prin ascultarea de mesaje subliminale, omul poate sa obtina succes profesional si financiar, un partener ideal, o imbunatatire a memoriei, o renuntare la fumat etc. Exista deja multe locuri de unde se pot cumpara melodii cu mesaje subliminale pentru implinirea anumitor dorinte.
Problema care ne interesează este dacă în situaţia în care cineva decide să ne transmită astfel de informaţii urmărind anumite scopuri, aceste mesaje ne influenţează în vreun fel deciziile.’’ 
Voiam să închei altfel postarea dar după starea pe care am avut-o în timp ce scriam, nu pot să afirm decât ADEVĂRUL că totul se desfăşoară conform luptei dintre BINE şi RĂU iar deciziile le ia ’’Liberul Arbitru’’ al fiecăruia dintre noi...

sâmbătă, 5 ianuarie 2019

Cu adoraţie pentru Pentagrama de foc

La Floarea - Stea ce-a răsărit, e-o Cale atât de lungă, că 40 de ani i-au trebuit Luminii să ajungă...
Floare rară, Floarea mea, răsari din nou cu vârful în sus în inima mea şi rămâi aşa în ea !
Stea în 5 colţuri, Pentagrama mea, primeşte acest dar ca pe o jertfă din partea mea !
Prin Forţa Ta, Cerul să-şi dezvăluie Calea in faţa mea ! Să se facă Puterea mea, după Voia Ta !

duminică, 23 decembrie 2018

''Felicitare''

''Acum, în prag de sărbători
 Tot omul vrea să fie bun,
 Mai omenos, mai iertător
 Căci vine ''Moş Crăciun!''
 Ne duce gândul înapoi
 Şi ne vedem din nou copii
 Zburdând cu traista prin nămeţi
 Ţinându-ne de şotii...
 Sau ridicând subţire glas
 La o fereastră luminată
 Şi anunţând nevinovat
 ''O veste minunată''
 Vedem icoane de bunici,
 Părinţi, surori şi fraţi...
 Împărţind pe la copii
 Plăcinte, nuci, colaci...
 Şi-atunci şi-acum 
 Tot omul vrea să fie bun
 Când vine ''Moş Crăciun!''
(MAMA)❤️ 

Crăciun fericit!

sâmbătă, 1 decembrie 2018

Un colind cu bucurie, la 100 de ani de la MAREA UNIRE !

Astăzi, uniţi în spirit şi simţire, ne lăsăm purtaţi în amintire şi continuăm tradiţia de sărbători, pe care am preluat-o de la părinţii, bunicii, moşii şi strămoşii noştri, care ne-au insuflat sentimentul de apartenenţă, de dragoste şi respect faţă de rădăcinile şi valorile lor şi pe care ni le-au imprimat în suflet şi nouă, inspirându-ne să ducem mai departe datinile, obiceiurile româneşti ale neamului nostru creştin - ortodox.
Azi, în prima zi de iarnă şi la 100 de ani de la MAREA UNIRE, vă cântăm un colind cu bucurie, vestind SFÂNTA sărbătoare de CRĂCIUN - NAŞTEREA DOMNULUI ce va veni şi pe care o aşteptăm cu drag şi o cinstim.
La mulţi ani în veşnicie, cu SPERANŢĂ, CREDINŢĂ şi IUBIRE !


duminică, 25 noiembrie 2018

La mulţi ani, cu SPERANŢĂ,CREDINŢĂ şi IUBIRE!


    Azi, în anul centenar 2018 şi după 10 ani de la primele mele gânduri scrise aici, trăind cu speranţa, am participat cu mare bucurie la evenimentul cel mai important pentru noi, românii creştini - ortodocşi de pretutindeni : Sfinţirea Catedralei Mântuirii Neamului.
    Sper din tot sufletul că în această zi s-a pus pecetea pentru unitatea de credinţă a poporului român iar prin cărămida duhovnicească la care am contribuit toţi cei prezenţi, cu speranţă, credinţă şi iubire, unitatea noastră de neam va dăinui peste veacuri. Aşa să ne ajute Dumnezeu !

vineri, 31 august 2018

De-ale sufletului...

Suferinta sufleteasca apare atunci cand te atasezi prea mult..., de oameni, locuri, visuri, idei, animale, obiecte, etc.... Azi, am resimtit-o si eu din plin, cand am luat hotararea sa renunt la ceva care mi-a definit existenta ultimilor ani si pentru care am pus mult suflet dar de care m-am legat prea mult. Azi, ma gandesc sa incep un proces de detasare si sper sa fie cu succes...
 
blogarama.com Directory of Personal Blogs BlogCatalog.ro