Retete de post manastiresti

Pana acum un an si jumatate, n-as fi crezut ca as fi putut sa tin un post intreg. Pana atunci, ma amageam ca postesc, pentru ca mai mult de doua saptamani, n-am tinut niciodata. Cand m-am dus insa prima oara la duhovnicul meu si mi-a zis sa tin tot postul, am incercat sa negociez cu dansul, sa-i spun ca e greu, ca n-am tinut pana atunci si ca o sa tin doar prima saptamana si ultima. Atunci, m-a sfredelit cu privirea si m-a apostrofat in felul urmator: "Ce vorbesti ?, e ca si cum ti-ai pune palarie pe cap si bocanci in picioare si in rest... ?! Ia, tine mataluta tot postul si-ai sa vezi ce bine o sa-ti fie." N-am mai comentat dar parca ne cazuse cerul in cap si mie si lui barbatu-meu (ca si el era in aceeasi situatie ca si mine), la gandul ca n-o sa ne putem domoli stomacurile dar n-am avut ce sa facem, pentru ca incuviintasem si ne-am apucat sa tinem post... A fost mai greu pana ni s-a obisnuit organismul cu noul regim de mancare dar dupa aceea, eu cel putin, chiar nu mai simteam nevoia sa mananc altceva decat mancare de post. Adevarul este ca ne-am si preocupat si-am cautat tot felul de retete si carti de bucate si asa cum zice vorba - cine cauta gaseste -, am dat peste niste carti extraordinare, in care am gasit niste retete despre care nici nu stiam ca exista. Asa se face ca in biblioteca mea culinara, stau astazi insirate nu mai putin de douasprezece carti (inafara de ghiduri practice si retete volante), cu retete din bucataria romaneasca, indiana, chineza, mexicana, thailandeza, cu sosuri, condimente si salate . Pai sa tot gatesti si sa tot mananci in conditiile astea. Totusi, retetele cele mai des consultate si aplicate de catre mine sunt cele din cartea scrisa de Radu Anton Roman (mai ales cand nu este post), asta si pentru faptul ca sunt prezentate intr-o maniera originala, placuta si plina de haz si care te imbie sa le pui in practica. Strict pentru mancarurile de post, folosesc cartea "Mancaruri si dulciuri de post", scrisa de presbitera Garoafa Coman, careia ii multumim si noi, pentru ca ne ajuta prin retetele dansei atat de diversificate, sa trecem usor prin perioada de post, ba chiar sa ne dorim sa vina si sa simtim din plin foloasele postului, in propriile noastre trupuri si suflete. De asemenea, tot pentru perioada postului, folosesc si "Carte de bucate manastiresti" , scrisa de Parintele Dionisie Voinescu si Mihaela Ion. Chiar astazi am gatit dupa ea varza a la Cluj, cu specificatia ca fiind saptamana branzii si nu avem voie carne, am folosit soia granule in loc de carne tocata, dar chiar si asa, sta pisica in coada de buna ce e. Doctorul Boerescu Cristian afirma ca : "Ratiunile pentru care trebuie sa postim sunt mult mai profunde decat par a fi la prima vedere. Omul isi atrage nenorocirile asupra sa din cauza incalcarii, constiente sau nu, a legilor universale ale firii. Fiecare pacat sau greseala pe care am savarsit-o si-a lasat urma in noi, sub forma asa-numitelor reziduuri Karmice (legea Actiunii si Reactiunii sau, cu alte cuvinte, "Cine seamana vant, culege furtuna". Postind, aceste "impuritati" se elimina gradat si Lumina launtrica se va manifesta din ce in ce mai pregnant in noi. Astfel, vom deveni mult mai usori si mai fericiti. Ca urmare a abtinerii de la hrana, vom putea mai apoi sa ne abtinem cu usurinta de la sentimente si ganduri negative. In acest sens, Sfintii Parinti ne spun ca "fara infrangerea pantecelui, nu este posibila ascensiunea spirituala", indemnandu-ne sa "ne ostenim cu fapta buna pentru implinirea poruncilor"." iar Sfantul Ioan Scararul spunea prin vorbele sale pline de duh :"E nevoie de multa vitejie spre a birui pofta stomacului. Cel ce a pus stapanire pe ea isi deschide drum singur spre eliberarea de patimi si spre desavarsita infranare".

Modificarea gandirii

Evenimentele care s-au derulat in viata mea, atat cele placute cat si cele neplacute, s-au revarsat ca un torent asupra mea, reusind la un moment dat sa ma copleseasca, punandu-si amprenta asupra gandirii, emotiilor si sentimentelor mele. Valul evenimentelor triste, dureroase, din ultima perioada, a fost atat de mare, incat n-am mai putut sa le fac fata la un moment dat si am cedat nervos. Amintirile neplacute imi reveneau tot timpul in memorie, emotiile nocive se napusteau asupra mea, gandurile imi devenisera negre, pline de amaraciune si inerent mi-au afectat si sanatatea. Eram neputincioasa, atat din punct de vedere fizic, cat si psihic. Cei apropiati nu reuseau sa ma ajute, pentru ca refuzam orice ajutor, ma simteam neinteleasa si singura. Aproape ca-mi pierdusem speranta ca lucrurile vor reveni pe fagasul cel bun. Atunci, am facut un lucru care avea sa-mi schimbe radical viata - am inceput sa ma rog la Dumnezeu sa ma ajute. Rugaciunea a fost atat de intensa si puternica, incat efectul l-am resimtit din plin in zilele ce au urmat iar evenimentele ulterioare, mi le-a ordonat Dumnezeu, astfel incat sa-i simt neincetat prezenta alaturi de mine si am stiut ca nimic nu a fost intamplator. De la minunea pe care a facut-o in ceea ce priveste sanatatea mea, continuand cu miracolul ca mi-a trimis in mana printr-un inger pazitor un ziar in care se prezenta o biserica si o icoana facatoare de minuni si culminand cu faptul ca mi-a purtat pasii spre acea biserica in care am intalnit un duhovnic plin de har, care parca ma astepta sa-mi deschida ochii, sa-mi lumineze mintea si sa-mi arate ca trebuie sa-mi schimb modul de viata, de gandire. A fost o schimbare radicala, nu as fi crezut pana atunci ca as fi putut sa ma transform atat de mult; cand privesc in urma parca nici nu am fost una si aceeasi persoana cu cea care sunt acum. Inainte eram una dintre persoanele care credeam ca pot sa iau de la viata tot ce doresc, prin diferite mijloace specifice acestei lumi desarte si trecatoare iar Dumnezeu m-a lasat sa cred asta pana in momentul cand m-a pus sa platesc pentru tot. Acum Ii multumesc pentru toate cate mi-a dat si pentru faptul ca nu m-a pierdut, ci a asteptat sa ma intorc catre El si sa-L descopar.

Vesnic tanara

Desi am implinit patru decenii de viata, se pare ca acest lucru nu este vizibil - nici macar la varsta de acum - in ochii persoanelor pe care le intalnesc pentru prima oara. Daca la 20 de ani credeau ca am 15 iar la 30 de ani imi dadeau 20, ei iata ca de la 40 de ani, din domnisoara nu ma scot... Pe de o parte, este un lucru bun - ce femeie nu si-ar dori la un moment dat sa arate cu mult mai tanara decat este? Pe de alta parte insa, sunt pusa in niste situatii jenante si-mi vine in minte acum o intamplare de la un restaurant, cand eram la masa cu sotul si conversam, sotul avea mana stanga pe masa, i se vedea foarte clar verigheta pe inelar, eu ma jucam cu mana lui si vine chelnerul sa ne ia comanda : ce serveste domnul? dar domnisoara?... in primul moment m-am incordat ca o pisica, imi venea sa-i bag verigheta mea in ochi chelnerului, ca sa nu mai creada ca sunt altcineva decat sotia sotului meu ! mi-am stapanit furia dar dupa ce a plecat chelnerul, mi-am varsat nervii pe barbatu-meu zicand: bine draga, nu ti-e rusine sa iesi la restaurant cu domnisoarele ?!? tu, om insurat... Acum imi vine sa rad dar sincer, n-as vrea sa se repete intamplarea. Lasand insa la o parte situatiile jenante, faptul ca lumea ma vede asa cum ma simt si eu - mult mai tanara decat sunt, imi creaza o stare de bine, de optimism, stare pe care sper sa o am si la implinirea celui de-al cincilea deceniu de viata.

Evaluarea propriilor valori

In ziua asta ploioasa de ti-e mila sa lasi si un caine afara, nu am chef de lucru si cred ca nici colaboratorii mei, asa ca stau cuminte si nu sun pe nimeni cu propuneri de afaceri, ca sa nu intampin vreun refuz. Totusi, trebuie sa fac ceva constructiv, ca sa nu ma simt ca o leguma, asa ca m-am apucat sa-mi evaluez propriile valori, adica acelea care in mod constient sau nu, imi modeleaza viata si nu ma refer la cele pe care le-am mentinut din obisnuinta, din conditionare, ci la cele care corespund unui lucru fundamental, statornicit in fiinta mea. Astfel, am gasit urmatoarele valori, carora le-am dat nota maxima pentru importanta lor : o sanatate buna, legaturile familiale, prietenia, spiritualitatea, simtul umorului, sensibilitatea si emotiile, viata de cuplu, viata conjugala, lealitatea, dragostea romantica, cinstea, mila, fericirea, calatoriile. Dupa acestea urmeaza: respectul fata de altii, curajul, increderea in mine, curiozitatea, apararea unei cauze, o buna educatie. Mai sunt si altele dar nu au asa mare importanta ca cele de mai sus, asa ca nu le mentionez. Acesta este setul meu de valori in momentul de fata. Sunt curioasa daca mi-l voi pastra si peste ani.

Am trait Revolutia 1989

Vinovati de faptul ca scriu aceste randuri si care m-au facut sa ma intorc in timp si sa retraiesc revolutia, sunt cei care si-au pus intrebarea: cati dintre bloggerii din blogosfera romaneasca erau nascuti la revolutie si cati dintre acestia isi amintesc si povestesc despre aceasta. Eram in floarea varstei la revolutie, aveam 21 ani si am trait acele momente care au precedat si au urmat revolutiei, prin toti porii fiintei mele. Mi-aduc aminte de momentul cand s-a anuntat la radio ca se trag focuri de arme la universitate…, imediat am plecat impreuna cu o parte dintre colegii de serviciu, sa ne alaturam revolutionarilor. Am luat un steag cu noi si am plecat pe jos din cartierul Tei spre universitate. Initial eram vreo 10 persoane. Pana am ajuns acolo, ni s-au alaturat sute de persoane pe care le-am intalnit in drumul nostru. Eram toti o singura fiinta, gandeam la fel, simteam la fel si eram atat de entuziasmati, numai cine a trait acele clipe poate sa inteleaga… Era o frenezie totala, parca nimic nu ne-ar mai fi putut opri sa ducem la bun sfarsit ceea ce incepuseram . Au urmat apoi momentele neplacute, unele tragice, cand in urmatoarele zile s-a comunicat numarul persoanelor ranite, ucise, intre ele erau cunoscuti, colegi de facultate... ,mi-a ramas pana in ziua de astazi un sentiment amar. Nu stiu cati dintre noi ar proceda la fel ca in 1989 daca s-ar isca o alta revolutie. Acum te intrebi, merita? Romanii au devenit din ce in ce mai egoisti, individualisti, in vremurile superficiale pe care le traim. Sper totusi ca poporul roman nu se va transforma definitiv si ca vom gasi intotdeauna resurse ca sa redevenim oamenii buni si deschisi la suflet asa cum am fost si cum alte popoare ne-au caracterizat.

Suflet si spirit

Polemizam cu fratele meu zilele trecute in ceea ce priveste adevarul despre SUFLET si SPIRIT. In timp ce eu sustineam ca sufletul se poate identifica cu spiritul, avand origine divina si existenta vesnica, fratele meu sustinea ca sunt diferite, ca sufletul este efemer si ne insoteste doar pe perioada existentei noastre ca fiinte pamantesti si numai spiritul este vesnic. Astfel, dupa ce am facut mai multe "sapaturi" si unul si altul, am aflat ca adevarul este undeva la mijloc, asa cum reiese din relatarile de mai jos: In filozofia idealista si in conceptia religioasa, sufletul este substanta spirituala care da omului viata si care este socotita de origine divina si cu existenta vesnica iar spiritul este elementul considerat ca factor de baza al universului, opus materiei identificat cu divinitatea, sau fiinta imateriala, supranaturala, duh. Scriptura, numai despre credincioşi, aceia care au Duhul Sfânt, spune că sunt "vii din punct de vedere spiritual" . Necredincioşii sunt "morţi spiritual". Spiritul/duhul este elementul din oameni care le oferă acestora abilitatea de a avea o relaţie personală cu Dumnezeu. Oriunde este utilizat cuvântul “spirit,” el se referă la partea imaterială a omului, care include şi sufletul său. “Sufletul", la fel ca şi “spiritul", este centrul multor experienţe spirituale şi emoţionale. Oricând este utilizat, termenul “suflet” face referire la întreaga persoană, în viaţă sau după moarte. Sufletul şi spiritul sunt similare în felul în care sunt utilizate în viaţa spirituală a credinciosului. Ele sunt însă diferite în ceea ce priveşte sensul lor. "Sufletul" reprezintă modalitatea orizontală a omului de a vedea lumea. "Spirit" reprezintă modalitatea verticală a omului prin care intră în relaţie cu Dumnezeu. Este important să înţelegem că ambii termeni se referă la partea imaterială a oamenilor, însă numai “spiritul/duhul" se referă la umblarea oamenilor cu Dumnezeu. Cuvântul "suflet" se referă la umblarea omului în lume, atât sub aspect material cât şi imaterial. Reflectand la cele de mai sus, pot spune ca depinde de noi daca ne pastram sufletul curat, neintinat, iar daca l-am murdarit, sa-l curatim si sa-l pastram curat pana la trecerea noastra in lumea de dincolo, dand astfel sansa sufletului nostru de a fi primit inapoi de Cel care ni l-a dat sau avem si cealalta varianta, de a-l trimite pe calea pierzaniei, nemaigasind niciodata calea de intoarcere acasa.

Cum sa-ti pastrezi sanatatea creierului

S-a demonstrat: creierul este un organ care creste si se dezvolta permanent iar capacitatea si vitalitatea lui depind de modul in care-l hranim si-l tratam. Nu conteaza marimea creierului sau numarul de neuroni, conteaza neurotransmitatorii, cei care traseaza autostrazile creierului, facand posibila circulatia gandurilor si a sentimentelor; ei sunt esenta memoriei, a inteligentei, a creativitatii si a dispozitiei noastre. Raspunsul la intrebarea - cand vine momentul in care trebuie sa ne facem griji in legatura cu pierderea puterii creierului ? - l-am aflat: niciodata nu-i prea devreme pentru a ne salva creierul. Degradarea provocata de radicalii liberi este principalul vinovat atat pentru problemele cerebrale obisnuite la batranete, cat si pentru boala Alzheimer. Aceasta boala precum si asa-numita pierdere a memoriei din cauza varstei, nu incep atunci cand sunt diagnosticate. Pierderea vigorii creierului, incepe cu cativa ani mai devreme si rezulta in principal din lovituri treptate nedetectate asupra celulelor cerebrale, lovituri care raman nereparate si duc la stricarea circuitelor creierului sau chiar moartea neuronala. Doctorul in medicina Denham Harman, parinte al teoriei radicalilor liberi in imbatranire, indica si o varsta critica, 28 ani, la care protectia antioxidanta scade semnificativ, facandu-ne vulnerabili la ravagiile varstei. Asadar, daca nu am fost constiinciosi in ingrijirea creierului pana atunci, este cu siguranta momentul sa incepem. In mare masura, oamenii insisi sunt raspunzatori de propria imbatranire, numai aproximativ 30% dintre caracteristicile imbatranirii au o baza genetica, restul - 70% nu. Stresul cronic poate provoca contractarea hipotalamusului, centrul memoriei din creier si de asemenea duce si la crearea radicalilor liberi . Noile cercetari arata ca estrogenul intinereste centrele memoriei din creierele femeilor varstnice si este si un antioxidant puternic. Stimularea mintala consistenta cladeste mai mult tesut cerebral, dandu-ne "o banca de memorie mai larga", astfel incat sa putem gandi mai rapid. Mai inseamna ca acumulam un numar mai mare de celule cerebrale la care am putea apela in caz ca ne-am confrunta cu un atac cerebral, o vatamare a creierului sau o boala cerebrala degenerativa de felul Alzheimer. Am mai aflat ca untura de peste ne salveaza creierul, ca antioxidantii ne fac mai destepti, mai fericiti si ne feresc creierul de imbatranire, ca acidul folic revitalizeaza memoria, vitamina B6 o imbunatateste iar fosfatidilserina (PS) o reintinereste, ca vitamina B12 previne senilitatea, ca vitamina E este pastila supercreierului, ca vitamina C este salvatoarea creierului, ca seleniul este un mineral pentru creier, ca acidul alfa-lipoic este superoxidantul numarul unu, coenzima Q10 - un energizant puternic, ginkgo se foloseste contra imbatranirii creierului si Iarba Sfantului Ioan este un Prozac natural. Cel mai important lucru pe care trebuie sa il tinem minte este ca totusi creierul se dezvolta si se modifica in fiecare clipa. Ii sunt benefice stimularea, exercitiul fizic, educatia, alimentatia corecta si vitaminizarea adecvata. Niciodata nu este prea devreme sau prea tarziu sa incepem sa ne decidem soarta propriului creier.

Trei retete pentru fericire

Ca de fiecare data la inceput de an, mi-am propus sa pornesc cu dreptul si in acest nou an si sa-mi desfasor viata intr-un mod pasnic, avand la baza credinta, nadejdea si iubirea. In acest sens, mi-am cautat in memorie si cele trei retete pentru fericire, pe care le-am gasit scrise intr-o carte si pe care am decis sa le retin si sa le urmez, asa cum sunt scrise in continuare: 1. Cere ce vrei dar fara sa pretinzi 2. Accepta orice ti se intampla 3. Iubeste tot mai mult, chiar daca nu obtii ce vrei

Despre inteligenta materiei

Am citit un articol care mi s-a parut extraordinar de interesant cu privire la inteligenta materiei. Prof. dr. Dumitru Constantin povesteste cum dupa multe studii pe care le-a facut in domeniul medicinei, fizicii, biochimiei, neurologiei, psihiatriei, nu putea intelege prin ce miracol materia anorganica putea crea de la sine viata si mai ales constiinta. Revelatia i s-a produs dintr-o data si atunci a inteles ca lucrurile stau invers. Nu materia creaza viata si constiinta, ci invers. A intuit astfel esenta spirituala a universului si si-a dat seama ca exista o inteligenta intrinseca a tuturor lucrurilor, a atomilor care stiu perfect cum sa se aseze si cum sa se organizeze in sisteme perfect coerente si ca aceasta inteligenta este diferita de cea umana, bazata pe cautare-eroare-succes. Era vorba despre o inteligenta a lucrurilor considerate fara viata. Informatia nu se pierde niciodata, ci ramane intr-un camp universal informational. Omul are acces la acest camp si primeste informatii despre lucruri care nu s-au intamplat inca (chiar eu pot sa confirm ca am avut acces la astfel de informatii in vise, despre lucruri care nu se intamplasera inca). In zilele noastre, cercetatorii descopera uluiti ca este posibil ca nu creierul sa fie depozitul memoriei, asa cum s-a crezut, ci ca memoria omeneasca sa existe undeva in acest camp universal iar creierul sa fie doar un instrument genial de accesare a acestei memorii. Devine evident faptul ca in structura intima a lumii exista ceva mult mai inteligent si mai complex decat ne putem noi inchipui. Cheia cunoasterii se afla in psihicul omenesc. Cred ca mult mai multi oameni l-ar recunoaste pe Dumnezeu, daca s-ar intoarce in interiorul lor si la credinta. Nu trebuie sa pierdem contactul cu interiorul. Trebuie sa practicam constientizarea si sa avem curajul sa ne simtim inima si sa-i raspundem. Sa aflam cu totii drumul de intoarcere acasa, de regasire a sensului pierdut al existentei si abia atunci vom putea fi si fericiti cu adevarat.

Cu gandul la Mos Nicolae

Gandul imi zboara in urma, in copilaria mea, cand in fiecare an in seara de 5 spre 6 decembrie, ne pregateam cizmulitele, le curatam luna si apoi le puneam langa usa de la intrare, ca sa le umple cu cadouri Mos Nicolae, care urma sa vina la toti copiii cuminti si cu note bune la invatatura. Emotia si bucuria acelor clipe ma urmareste si acum, cand il astept in continuare pe Mosul, ca un copil mare ce sunt, cu daruri pentru suflet si pentru inima si sa-mi dea speranta ca intotdeauna va veni, pana cand n-oi mai fi.