Trecerea dincolo...

Lucrul cel mai trist in viata este atunci cand pierzi pe cineva drag..., pana la acel moment nu constientizezi cat de greu de suportat este pierderea persoanei respective. Stim cu totii ca suntem muritori si ca nimeni nu scapa de moarte dar tot ne gaseste nepregatiti sufleteste un astfel de moment. De aceea, cred ca din cand in cand ar fi bine sa ne indreptam gandurile si catre acest aspect neplacut al vietii si sa incercam sa intelegem esenta vietii si a mortii, sa ne punem intrebarea (si sa ne dam si raspunsul) de unde venim, care este rostul nostru in lume si incotro ne indreptam... iar daca intelegem corect aceste lucruri si traim in consecinta, totul devine parca mai usor de suportat, vom privi moartea nu ca pe ceva final , ci ca pe o trecere in lumea de dincolo - care poate fi mai buna sau mai rea, in functie de modul cum ne-am dus viata pe acest pamant.

Nu taia din cruce !

Dintre toate mesajele care cicula pe net iar pe unele dintre ele le-am primit si eu prin mail de la prietenii mei, am pastrat cateva care mi-au atins sufletul si pe care doresc sa le impartasesc in continuare. Unul dintre acestea, are indemnul: Nu taia din cruce ! si urmeaza un moment de cugetare .... pentru cine intelege. Mesajul este insotit de cateva desene sugestive, in care sunt prezentati mai multi omuleti ce isi cara crucile, unele mai grele, altele mai usoare, dupa cum le-au fost randuite. La un moment dat, unul dintre omuleti se plange la Dumnezeu ca este prea grea crucea lui si Il roaga sa o scurteze, sa o faca mai usoara ca sa poata sa o care mai bine. Fericit ca ruga i-a fost ascultata, ajunge la o prapastie. Ceilalti omuleti care nu s-au plans si si-au carat crucile asa cum le-au fost date, le-au folosit ca pe un pod si au reusit sa treaca dincolo de prapastie dar omuletul nostru care a taiat din cruce, n-a putut deoarece crucea lui era prea scurta, ajungea doar pana la jumatatea prapastiei. Acum vine morala : De mult prea multe ori ne plangem de crucea pe care trebuie s-o purtam... dar ceea ce nu realizam noi este ca ea ne pregateste pentru prapastiile vietii... pe care Dumnezeu le vede cu mult inainte ca noi sa ajungem la ele ! Oricare ne-ar fi incercarea, oricare ne-ar fi durerea... sa nu uitam ca intotdeauna apare soarele dupa ploaie !!! Noi ne luptam, uneori cadem si esuam... dar Domnul este intotdeauna gata sa raspunda la chemarea noastra ! El cunoaste fiecare durere, vede fiecare lacrima si cu un cuvant de-al Sau poate indeparta orice frica ! Suspinele pot sa ne umple noptile... dar dispar deodata, cand vine dimineata ! Salvatorul nostru ne asteapta intotdeauna ca sa ne dea Pacea, Harul si Dragostea Lui .

Salvarea prin credinta

Intr-una din noptile trecute am avut urmatorul vis: "Inainte, oamenii erau dominati de duhul mandriei, orgoliului si al trufiei iar prin faptele lor pacatoase se indreptau pe calea fara intoarcere a pierzaniei. Atunci, Maica Domnului, din iubire de oameni, a trimis pe pamant Biserica sa, in care oricine intra cu credinta se salva." Analizand visul, l-am interpretat ca pe o retrospectiva din viitor, asupra a ceea ce se intampla in prezent iar perspectiva viitorului mi-a aparut deosebit de incurajatoare. Practic, nu vor mai exista decat oameni care se vor salva prin credinta pe calea mantuirii - care incepe din Biserica vazuta de pe pamant si sfarseste in Biserica nevazuta din ceruri. Astfel, mesajul pe care l-am primit in subconstient sub forma unui vis este foarte clar: de la Dumnezeu am iesit si iarasi la Dumnezeu ne intoarcem. Fericit cine se intoarce...

Rostul incercarilor

Citind din cartea parintelui Arsenie Boca, ce m-a inspirat si in alegerea titlului acestei postari, mi-am intarit convingerea ca incercarile pe care ni le trimite Dumnezeu de-a lungul vietii au rostul lor nevazut iar reusita in intelegerea lor, e o lumina in sufletul mintii. Toate intamplarile si imprejurarile prin care trecem in viata, printre alte rosturi il au si pe acela de a scoate la iveala cele sadite in ascunsul omului, in firea lui, fie bune, fie rele, precum si lupta dintre ele. Si fiindca in om sunt doua inclinari: una catre Dumnezeu si alta catre sine (impotriva lui Dumnezeu), incercarile si ispitele pun omul fie intr-o valoare, fie intr-o negatie. Scriptura lamureste ca unora ispitele le sunt spre mantuire si altora spre pierzare. Cei inclinati spre Dumnezeu, in incercarile care au rostul lamuririi, uneori ca prin foc, se purifica. "In lupta voastra cu pacatul nu v-ati impotrivit inca pana la sange. Si ati uitat indemnul care va graieste ca unor fii: "Fiul meu, nu dispretui certarea Domnului, nici nu te descuraja cand esti certat de El. Caci pe cine il iubeste Domnul il cearta, si biciuieste pe tot fiul pe care-l primeste. Rabdati spre inteleptire. Dumnezeu va ia ca pe niste fii. Si care este fiul pe care tatal sau nu il pedepseste?"" (Evrei 12, 2-7). In ceea ce ma priveste, sper ca am ajuns sa inteleg rostul incercarilor prin care am trecut si pedepsele pe care le-am primit si mi-as dori din tot sufletul ca semnele pe care le percep in momentul de fata, sa se traduca prin ceea ce chiar si numele meu exprima conform explicatiilor din Dictionarul Onomastic Crestin si anume: "Dumnezeu s-a indurat".

Sensibilitate versus sentimentalism

De multe ori am avut tendinta de a amesteca aceste doua notiuni dar ele sunt foarte diferite una de alta. Sentimentalismul este de fapt calea cea mai scurta catre deceptie si esec; ne poate frana stradaniile, lasandu-ne amagiti de iluzii. Tot el evoca trecutul intr-un mod idilic, reusind chiar sa preschimbe cele mai rele clipe ale vietii nostre in tristete, clipe pe care ajungem de multe ori chiar sa le regretam. Sentimentalismul este o pierdere de vreme, care nu foloseste decat la reeditarea trecutului, dandu-ne iluzia ca era mai bine pe vremea aceea. Suntem asadar atrasi de o minciuna, atat de mare, incat ea ne convinge ca realitatea prezenta nu e demna de atentia noastra si ne face sa ignoram prezentul, infranandu-ne in incercarea de a mai realiza ceva. Sensibilitatea insa, este motorul creatiei, ne da posibilitatea de a crea, de a imagina si de a realiza si ma refer aici la sensibilitatea pura, autentica, nu la cea exagerata, afectata, puerila - care nu poate infaptui nimic, fiind prea ocupata sa se tanguie. Persoanele inzestrate cu sensibilitate se bucura de tot ce exista pe lume, fie ca e vorba de un fir de iarba, de un ghiocel sau de un catel. Am invatat ca primul lucru pe care trebuie sa-l fac atunci cand sunt in impas si vreau sa ies din el este sa nu mai revin asupra trecutului; sa-mi impun sa traiesc clipa, fara a cadea in lantul amintirilor iar cand imi mai vin astfel de ganduri, sa ma duc sa ma plimb sau sa vad un film comic sau sa ma intalnesc cu prietenii dar mai ales sa evit repetarea unor greseli. Evenimentele din trecut nu trebuie sa-mi carmuiasca viata, trebuie sa fiu dispusa sa fac si sa vad altceva si sa nu-mi ratez acest prilej.

Retete de post manastiresti

Pana acum un an si jumatate, n-as fi crezut ca as fi putut sa tin un post intreg. Pana atunci, ma amageam ca postesc, pentru ca mai mult de doua saptamani, n-am tinut niciodata. Cand m-am dus insa prima oara la duhovnicul meu si mi-a zis sa tin tot postul, am incercat sa negociez cu dansul, sa-i spun ca e greu, ca n-am tinut pana atunci si ca o sa tin doar prima saptamana si ultima. Atunci, m-a sfredelit cu privirea si m-a apostrofat in felul urmator: "Ce vorbesti ?, e ca si cum ti-ai pune palarie pe cap si bocanci in picioare si in rest... ?! Ia, tine mataluta tot postul si-ai sa vezi ce bine o sa-ti fie." N-am mai comentat dar parca ne cazuse cerul in cap si mie si lui barbatu-meu (ca si el era in aceeasi situatie ca si mine), la gandul ca n-o sa ne putem domoli stomacurile dar n-am avut ce sa facem, pentru ca incuviintasem si ne-am apucat sa tinem post... A fost mai greu pana ni s-a obisnuit organismul cu noul regim de mancare dar dupa aceea, eu cel putin, chiar nu mai simteam nevoia sa mananc altceva decat mancare de post. Adevarul este ca ne-am si preocupat si-am cautat tot felul de retete si carti de bucate si asa cum zice vorba - cine cauta gaseste -, am dat peste niste carti extraordinare, in care am gasit niste retete despre care nici nu stiam ca exista. Asa se face ca in biblioteca mea culinara, stau astazi insirate nu mai putin de douasprezece carti (inafara de ghiduri practice si retete volante), cu retete din bucataria romaneasca, indiana, chineza, mexicana, thailandeza, cu sosuri, condimente si salate . Pai sa tot gatesti si sa tot mananci in conditiile astea. Totusi, retetele cele mai des consultate si aplicate de catre mine sunt cele din cartea scrisa de Radu Anton Roman (mai ales cand nu este post), asta si pentru faptul ca sunt prezentate intr-o maniera originala, placuta si plina de haz si care te imbie sa le pui in practica. Strict pentru mancarurile de post, folosesc cartea "Mancaruri si dulciuri de post", scrisa de presbitera Garoafa Coman, careia ii multumim si noi, pentru ca ne ajuta prin retetele dansei atat de diversificate, sa trecem usor prin perioada de post, ba chiar sa ne dorim sa vina si sa simtim din plin foloasele postului, in propriile noastre trupuri si suflete. De asemenea, tot pentru perioada postului, folosesc si "Carte de bucate manastiresti" , scrisa de Parintele Dionisie Voinescu si Mihaela Ion. Chiar astazi am gatit dupa ea varza a la Cluj, cu specificatia ca fiind saptamana branzii si nu avem voie carne, am folosit soia granule in loc de carne tocata, dar chiar si asa, sta pisica in coada de buna ce e. Doctorul Boerescu Cristian afirma ca : "Ratiunile pentru care trebuie sa postim sunt mult mai profunde decat par a fi la prima vedere. Omul isi atrage nenorocirile asupra sa din cauza incalcarii, constiente sau nu, a legilor universale ale firii. Fiecare pacat sau greseala pe care am savarsit-o si-a lasat urma in noi, sub forma asa-numitelor reziduuri Karmice (legea Actiunii si Reactiunii sau, cu alte cuvinte, "Cine seamana vant, culege furtuna". Postind, aceste "impuritati" se elimina gradat si Lumina launtrica se va manifesta din ce in ce mai pregnant in noi. Astfel, vom deveni mult mai usori si mai fericiti. Ca urmare a abtinerii de la hrana, vom putea mai apoi sa ne abtinem cu usurinta de la sentimente si ganduri negative. In acest sens, Sfintii Parinti ne spun ca "fara infrangerea pantecelui, nu este posibila ascensiunea spirituala", indemnandu-ne sa "ne ostenim cu fapta buna pentru implinirea poruncilor"." iar Sfantul Ioan Scararul spunea prin vorbele sale pline de duh :"E nevoie de multa vitejie spre a birui pofta stomacului. Cel ce a pus stapanire pe ea isi deschide drum singur spre eliberarea de patimi si spre desavarsita infranare".

Modificarea gandirii

Evenimentele care s-au derulat in viata mea, atat cele placute cat si cele neplacute, s-au revarsat ca un torent asupra mea, reusind la un moment dat sa ma copleseasca, punandu-si amprenta asupra gandirii, emotiilor si sentimentelor mele. Valul evenimentelor triste, dureroase, din ultima perioada, a fost atat de mare, incat n-am mai putut sa le fac fata la un moment dat si am cedat nervos. Amintirile neplacute imi reveneau tot timpul in memorie, emotiile nocive se napusteau asupra mea, gandurile imi devenisera negre, pline de amaraciune si inerent mi-au afectat si sanatatea. Eram neputincioasa, atat din punct de vedere fizic, cat si psihic. Cei apropiati nu reuseau sa ma ajute, pentru ca refuzam orice ajutor, ma simteam neinteleasa si singura. Aproape ca-mi pierdusem speranta ca lucrurile vor reveni pe fagasul cel bun. Atunci, am facut un lucru care avea sa-mi schimbe radical viata - am inceput sa ma rog la Dumnezeu sa ma ajute. Rugaciunea a fost atat de intensa si puternica, incat efectul l-am resimtit din plin in zilele ce au urmat iar evenimentele ulterioare, mi le-a ordonat Dumnezeu, astfel incat sa-i simt neincetat prezenta alaturi de mine si am stiut ca nimic nu a fost intamplator. De la minunea pe care a facut-o in ceea ce priveste sanatatea mea, continuand cu miracolul ca mi-a trimis in mana printr-un inger pazitor un ziar in care se prezenta o biserica si o icoana facatoare de minuni si culminand cu faptul ca mi-a purtat pasii spre acea biserica in care am intalnit un duhovnic plin de har, care parca ma astepta sa-mi deschida ochii, sa-mi lumineze mintea si sa-mi arate ca trebuie sa-mi schimb modul de viata, de gandire. A fost o schimbare radicala, nu as fi crezut pana atunci ca as fi putut sa ma transform atat de mult; cand privesc in urma parca nici nu am fost una si aceeasi persoana cu cea care sunt acum. Inainte eram una dintre persoanele care credeam ca pot sa iau de la viata tot ce doresc, prin diferite mijloace specifice acestei lumi desarte si trecatoare iar Dumnezeu m-a lasat sa cred asta pana in momentul cand m-a pus sa platesc pentru tot. Acum Ii multumesc pentru toate cate mi-a dat si pentru faptul ca nu m-a pierdut, ci a asteptat sa ma intorc catre El si sa-L descopar.

Vesnic tanara

Desi am implinit patru decenii de viata, se pare ca acest lucru nu este vizibil - nici macar la varsta de acum - in ochii persoanelor pe care le intalnesc pentru prima oara. Daca la 20 de ani credeau ca am 15 iar la 30 de ani imi dadeau 20, ei iata ca de la 40 de ani, din domnisoara nu ma scot... Pe de o parte, este un lucru bun - ce femeie nu si-ar dori la un moment dat sa arate cu mult mai tanara decat este? Pe de alta parte insa, sunt pusa in niste situatii jenante si-mi vine in minte acum o intamplare de la un restaurant, cand eram la masa cu sotul si conversam, sotul avea mana stanga pe masa, i se vedea foarte clar verigheta pe inelar, eu ma jucam cu mana lui si vine chelnerul sa ne ia comanda : ce serveste domnul? dar domnisoara?... in primul moment m-am incordat ca o pisica, imi venea sa-i bag verigheta mea in ochi chelnerului, ca sa nu mai creada ca sunt altcineva decat sotia sotului meu ! mi-am stapanit furia dar dupa ce a plecat chelnerul, mi-am varsat nervii pe barbatu-meu zicand: bine draga, nu ti-e rusine sa iesi la restaurant cu domnisoarele ?!? tu, om insurat... Acum imi vine sa rad dar sincer, n-as vrea sa se repete intamplarea. Lasand insa la o parte situatiile jenante, faptul ca lumea ma vede asa cum ma simt si eu - mult mai tanara decat sunt, imi creaza o stare de bine, de optimism, stare pe care sper sa o am si la implinirea celui de-al cincilea deceniu de viata.

Evaluarea propriilor valori

In ziua asta ploioasa de ti-e mila sa lasi si un caine afara, nu am chef de lucru si cred ca nici colaboratorii mei, asa ca stau cuminte si nu sun pe nimeni cu propuneri de afaceri, ca sa nu intampin vreun refuz. Totusi, trebuie sa fac ceva constructiv, ca sa nu ma simt ca o leguma, asa ca m-am apucat sa-mi evaluez propriile valori, adica acelea care in mod constient sau nu, imi modeleaza viata si nu ma refer la cele pe care le-am mentinut din obisnuinta, din conditionare, ci la cele care corespund unui lucru fundamental, statornicit in fiinta mea. Astfel, am gasit urmatoarele valori, carora le-am dat nota maxima pentru importanta lor : o sanatate buna, legaturile familiale, prietenia, spiritualitatea, simtul umorului, sensibilitatea si emotiile, viata de cuplu, viata conjugala, lealitatea, dragostea romantica, cinstea, mila, fericirea, calatoriile. Dupa acestea urmeaza: respectul fata de altii, curajul, increderea in mine, curiozitatea, apararea unei cauze, o buna educatie. Mai sunt si altele dar nu au asa mare importanta ca cele de mai sus, asa ca nu le mentionez. Acesta este setul meu de valori in momentul de fata. Sunt curioasa daca mi-l voi pastra si peste ani.

Am trait Revolutia 1989

Vinovati de faptul ca scriu aceste randuri si care m-au facut sa ma intorc in timp si sa retraiesc revolutia, sunt cei care si-au pus intrebarea: cati dintre bloggerii din blogosfera romaneasca erau nascuti la revolutie si cati dintre acestia isi amintesc si povestesc despre aceasta. Eram in floarea varstei la revolutie, aveam 21 ani si am trait acele momente care au precedat si au urmat revolutiei, prin toti porii fiintei mele. Mi-aduc aminte de momentul cand s-a anuntat la radio ca se trag focuri de arme la universitate…, imediat am plecat impreuna cu o parte dintre colegii de serviciu, sa ne alaturam revolutionarilor. Am luat un steag cu noi si am plecat pe jos din cartierul Tei spre universitate. Initial eram vreo 10 persoane. Pana am ajuns acolo, ni s-au alaturat sute de persoane pe care le-am intalnit in drumul nostru. Eram toti o singura fiinta, gandeam la fel, simteam la fel si eram atat de entuziasmati, numai cine a trait acele clipe poate sa inteleaga… Era o frenezie totala, parca nimic nu ne-ar mai fi putut opri sa ducem la bun sfarsit ceea ce incepuseram . Au urmat apoi momentele neplacute, unele tragice, cand in urmatoarele zile s-a comunicat numarul persoanelor ranite, ucise, intre ele erau cunoscuti, colegi de facultate... ,mi-a ramas pana in ziua de astazi un sentiment amar. Nu stiu cati dintre noi ar proceda la fel ca in 1989 daca s-ar isca o alta revolutie. Acum te intrebi, merita? Romanii au devenit din ce in ce mai egoisti, individualisti, in vremurile superficiale pe care le traim. Sper totusi ca poporul roman nu se va transforma definitiv si ca vom gasi intotdeauna resurse ca sa redevenim oamenii buni si deschisi la suflet asa cum am fost si cum alte popoare ne-au caracterizat.